Vești bune pentru fermieri: Precipitații record în noiembrie, după seceta extremă
Luna noiembrie a adus precipitații record, inclusiv în Dobrogea, când aproape nimeni nu se mai aștepta. Precipitațiile înregistrate începând din 16 noiembrie 2023 și până în prezent au refăcut rezerva de apă din sol, îndeosebi în zonele din estul, sud-estul și sudul țării, unde seceta pedologică era extremă, anunță Ministerul Agriculturii.
La această dată, aprovizionarea cu apă se prezintă în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și chiar optim în cea mai mare parte a regiunilor agricole, care a centralizat informațiile actualizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) referitoare la aprovizionarea cu apă din sol.
Dacă în intervalul 1-16 noiembrie 2023 cantitatea medie de precipitații a fost de 43.6l/mp, pentru intervalul 1-26 noiembrie, aceasta a crescut până la valoarea de 86.3l/mp (max.), cu 44,8 l/mp peste media climatologică a lunii noiembrie. De altfel, luna noiembrie 2023 este a-II-a lună cea mai ploioasă din 1961 până în prezent, după luna noiembrie a anului 1966 (96.9 l/mp).
Zona Dobrogea înregistrează un record sub aspectul cantității medii de precipitații în această lună, valoarea de 128,7 l/mp căzută în perioada 1-26 noiembrie 2023 fiind cea mai ridicată valoare din istorie, depășind recordul anterior de 88,9 l/mp din noiembrie 1975. În intervalul 1-16 noiembrie 2023 cantitatea medie de precipitații în această regiune era de 11,6 l/mp, față de o medie lunară de 34,8 l/mp.
Nivelul de precipitații pentru ultimele trei luni a fost următorul:
- Luna septembrie 33,5 l/mp față de o normă de 55,0 l/mp
- Luna octombrie 23,9 l/mp față de o normă de 43,5 l/mp
- Luna noiembrie 86,3 l/mp față de o normă de 41,5 l/mp.