Vești bune pentru seniori: când se virează pensiile în aprilie și cine primește bani în plus
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/Screenshot-2025-02-24-at-13.07.04.png)
Luna aprilie 2025 vine cu vești importante pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România. Pe lângă faptul că pensiile ajung la termen, mulți seniori vor beneficia și de un sprijin financiar suplimentar, ceea ce va aduce un plus semnificativ în bugetul acestora. Mai mult, „Mica Recalculare” va aduce majorări pentru unii dintre ei, în funcție de istoricul lor profesional.
Când vor fi virate pensiile în aprilie 2025
Pentru cei care primesc pensiile prin Poșta Română, banii vor începe să fie livrați chiar de la 1 aprilie. Spre deosebire de luna martie, când prima zi a lunii a picat într-o zi de sâmbătă, ceea ce a dus la o întârziere a plăților, acum procesul va începe fără întârzieri și se va încheia pe 15 aprilie.
În schimb, cei care au optat pentru viramentul pe card vor trebui să aștepte câteva zile în plus. Conform procedurilor obișnuite, aceștia își vor primi banii în jurul datei de 12 aprilie. Statisticile oficiale arată că aproape jumătate dintre pensionari își retrag sumele primite pe card imediat ce acestea sunt disponibile.
Ajutor de 400 de lei înainte de Paște pentru pensionarii cu venituri mici
Pe lângă pensia obișnuită, în luna aprilie va fi acordat și un sprijin financiar în valoare de 400 de lei pentru pensionarii cu venituri modeste. Acesta reprezintă prima tranșă dintr-un ajutor total de 800 de lei, decis de Guvern cu câteva săptămâni în urmă. A doua tranșă, în valoare de alți 400 de lei, urmează să fie virată în a doua jumătate a anului.
”De acest sprijin financiar vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari, care au pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim net pe economie). Anvelopa financiară pentru acest sprijin financiar este de aproximativ 2 miliarde de lei, bani care se regăsesc în bugetul de stat din acest an”, au precizat reprezentații Guvernului.
Pentru a beneficia de acești bani, pensia lunară trebuie să fie de cel mult 2.574 de lei, ceea ce corespunde salariului minim net pe economie. Estimările oficiale arată că în jur de 2,5 milioane de pensionari se încadrează în acest criteriu și vor primi sprijinul financiar. Autoritățile au alocat pentru această măsură aproximativ 2 miliarde de lei, fonduri incluse în bugetul de stat pentru acest an.
Cine va beneficia de creșteri de pensie prin „Mica Recalculare”
Pentru o parte dintre pensionari, luna aprilie va aduce și o creștere a pensiei prin ceea ce autoritățile au numit „Mica Recalculare”. După majorările substanțiale din septembrie 2024, când pensia medie a crescut de la 2.200 de lei la 2.720 de lei, noua recalculare va ajusta veniturile anumitor categorii de pensionari.
Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a explicat că nu toți seniorii vor beneficia de sume mari, însă unii vor vedea creșteri semnificative. Cei care au lucrat în acord sau care au reușit să obțină adeverințe pentru perioade lungi de muncă în care au avut venituri nepermanente sunt printre cei mai avantajați. În unele cazuri, creșterea pensiei ar putea ajunge și la 500 de lei.