Vești teribile despre Dana Roba: „Poate muri în orice clipă, nu mai are o parte din craniu”
Deși a putut articula câteva cuvinte după ce s-a trezit din comă, Dana Roba este încă în pericol de moarte. La începutul lunii iunie, Dana Roba a fost atacată cu bestialitate de soțul ei, Daniel Balaciu, care a lovit-o cu bestialitate cu ciocanul în zona craniului. Sora ei a oferit detalii înfiorătoare despre starea de sănătate a Danei Roba.
Sora Danei Roba, Lidia, a mărturisit că sora a fost lovită de opt ori cu ciocanul în zona capului, astfel că o parte din osul cranian lipsește cu desăvârșire și nici măcar osul nasului nu îl mai are.
„Când s-a întâmplat tragedia, Dana a primit în cap opt ciocane. Acum nu mai are o parte din craniu, în zona din față. Trebuie să i se facă reconstrucție în perioada care urmează, deci vă dați seama cât de riscantă este viața ei acum, ea poate muri în orice clipă. O să fie externată zilele acestea, medicii o să îi reducă și tratamentul.
Dana mai are nevoie de operații... Ea acum vorbește, își amintește tot ce s-a întâmplat, dar medicii i-au dat tot timpul calmante să nu o afecteze acest lucru după operație.
Pentru că a încercat să se apere la cap, atunci când îi dădea cu ciocanul în cap, Dana a ținut mereu mâinile la cap, așa că și ele au fost foarte afectate, pentru că le are pe amândouă în ghips până la cot. Nu mai are nici păr în cap, nu mai are nici osul de la nas. E greu’, a declarat, Lidia Roba, pentru Click!.