Vestigii istorice medievale descoperite în cursul unor plantări de arbori pe Faleza Dunării din Galați
Plantările de arbori sunt benefice pentru calitatea aerului din marile orașe, dar pot duce și la descoperirea unor vestigii care completează istoria orașului.
Muncitorii de la SC Gospodărire Urbană SRL, societatea de administrare a domeniului public a Primăriei Galați, care săpau gropi pentru plantarea de pini ornamentali pe promontoriul Falezei Dunării, au descoperit mai multe oseminte umane, fragmente de ziduri și vase medievale.
Descoperirea a fost anunțată miercuri dimineață, chiar de primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu: „Pentru că urmează să începem din nou campania de plantat copaci, la fel cum facem în fiecare toamnă, astăzi, când se săpau gropile pe taluzul Falezei au dat de cranii umane. Au oprit acțiunea și a fost anunțată Poliția”, a spus primarul.
Potrivit inspectorului în arheologie și monumente din cadrul Direcției pentru Cultură Galați, Maria Răileanu, toate vestigiile descoperite sunt cel mai probabil din perioada medievală, pentru că au fost descoperite în apropierea Bisericii Fortificate „Precista”, construită în jurul anului 1647 în apropierea malului Dunării.
„Cel mai probabil, având în vedere faptul că este într-o zonă foarte apropiată Bisericii Precista, zona respectivă face parte tot din necropola bisericii. De altfel, s-a descoperit și un fragment de zidărie, probabil un fragment de fundație, deoarece trece prin aproape toate cele 17 gropi săpate pentru plantarea arborilor.
Este un fragment de zid din cărămidă, legată cu mortar de var. Sunt și câteva fragmente de vase medievale, care au fost prelevate de arheologii de la Muzeul de Istorie. Se vor opri lucrările, în vederea efectuării cercetărilor arheologice”, a declarat reprezentanta Direcției pentru Cultură Galați.
Noile vestigii au fost descoperite în situl arheologic de la Biserica „Precista”
În zona din jurul Bisericii Fortificate „Precista” există un sit argeologic, format din mai multe monumente înscrise în Lista Națională a Monumentelor Istorice: „Situl arheologic de pe promontoriul Precista”, „Așezare sec XVI – XIX”, „Necropolă sec XVI – XIX” și „Cuptoare medievale sec XVII”.
Biserica „Precista” a fost construită între 1643 și 1647, ctitorul ei fiind domnitorul Moldovei, Vasile Lupu. Ea este fortificată pentru a fi apărată de năvălirile turcilor și tătarilor și legenda spune că de sub temelia pornește un tunel care trece pe sub albia Dunării, până pe malul tulcean al fluviului.
În apropierea Bisericii „Precista” se afla și Biserica „Sf Dumitru”, ctitorită tot de domnitorul Vasile Lupu și la care în 1673 a fost botezat marele căturar și domnitor Dimitrie Cantemir. Această biserică a fost demolată după ce a fost distrusă în bombardamentele din al Doilea Război Mondial.