Viața ca o cursă

Nu știu, o fi, n-o fi viața asta ca o cursă, dar așa îmi vine acum, după multe și diverse întâmplări, să zic. Ca o cursă. Deși, îmi venise, în primă fază doar, să scriu că viața e ca o curvă. Sau chiar direct așa, fără ca… Rog doamnele și domnișoarele rușinoase și pudibonde să nu leșine.

Cuvântul e în DEX și, da, din păcate, de foarte multe ori – și n-o spun doar eu, o biată muritoare – ea, viața, nu e doar meschină și nedreaptă, ci târfă în bună regulă. Prostituată cu state sadea. Așa e ea, nu întotdeauna, poate, dar, cu siguranță, de foarte multe ori. Iar eu, și ca jucător tenace în teren, și ca observator atent de pe margine, n-am cum să zic despre viață că e sfânta Sofia ori Preacuvioasa Parascheva. Însă, cum ziceam mai sus, viața e ca o cursă. O lăsăm, azi, cursă. Mâine, mai încolo, altă dată, om mai vedea… În cursa asta, care e viața, uneori, o luăm haotic din loc. Viteza e, nu doar nepermis de mare, ci uimitoare de-a dreptul. Și, fie că nu mai avem frână, fie că nu vrem s-o folosim, nu încetinim viteza. De-ar fi să ne ia toate radarele din lume, în vizor! La așa grabă, de cele mai multe ori, facem accident. Ajungem în parapeții drumului, în șanț, în prăpastie. De acolo, ieșim cu greu, ieșim cu răni, ieșim terminați. Sau, nu mai ieșim deloc. Dar viața merge înainte. Se prea poate să dăm de belea și dacă mergem regulamentar și nu călcăm accelerația. În traficul vieții sunt și alți șoferi. Poate, mai nepricepuți ca noi. Și ei, că vor sau nu, se întâmplă să provoace un carambol. Și, ce să vezi, suntem și noi prinși acolo. Și cursa continuă. Căci da, viața, cred, e ca o cursă. Uneori, motorul se gripează. Și viața trage greu, nu doar la deal, ci și la drum întins. Dar trage și doar asta contează. Alteori, te lasă bujiile. În alte dăți, luminile. Dar cursa continuă. Mai alambicat, mai corect, mai pe dreapta, mai pe stânga, dar continuă. Se întâmplă, din senin, să se crape parbrizul. Și, câteodată, volanul trage într-o parte, nu mai ține drumul drept. Și o ia viața asta pe alături, mai mult pe lângă drum, decât pe drum. Sau cauciucul se sparge, faci pană, dintr-o dată și, culmea, n-ai roata de rezervă în portbagaj. Și stai. Aștepți. Să treacă unul și să te ajute. Sau, te duci singur să cauți una, pe undeva. Însă, mai devreme sau mai târziu, cu sincope sau fără, cursa continuă. Și, adesea, rămâi – pana prostului, îi zic unii – fără benzină. Taman în vreo intersecție extrem de aglomerată. De încurci, la greu, circulația și te înjură ceilalți participanți la trafic de tot neamul și de toată protipendada cerului albastru. Aiurea rău fără combustibil! Prima benzinărie e departe, șoferii care trec pe lângă tine nu se înghesuie să-ți dea benzină din rezervorul lor și tu, astfel, ești în mare încurcătură. Sau vine înghețul. Și tu nu ai antigel. Nici cu ce să cureți geamurile înghețate. Însă, oricum și orice ar fi, ești obligat să continui cursa. Mai niciodată, drumul – fie el și autostradă mirifică, nu e neapărat drept. E cu hârtoape. E cu gropi. E cu suișuri. Bune astea, dar are el, drumul, și coborâșuri. Și, fir-ar să fie, o simplă pietricică desprinsă din asfalt poate să bruieze, ca să nu zic s-o oprească de tot, cursa. Se întâmplă, cine știe din ce motiv, chiar dacă mașina te obligă la asta, să nu porți centura de siguranță. Și primul polițist rutier te trage pe dreapta. Ori să vorbești la telefon cu soacra. Și iar, fă haltă, lângă ăla de i se spune generic omul legii. Dar, repet, viața e ca o cursă și cursa nu se oprește de tot. Mai are kilometri de parcurs. Mai are obstacole de înfruntat. Mai are – era să zic ață pe mosor – combustibil de consumat. Multe, multe se-ntâmplă în cursa vieții. Căci e, da, o cursă, ca o cursă, mă rog, viața. Iar eu nu sunt și nu am fost niciodată cel mai bun șofer. Nici la propriu, nici la figurat, vorbind. M-am răsturnat, în cursa asta, adesea. Am căzut, spun drept, în prăpastie. În hăuri. În fundul pământului. Am avut, ca mai toată lumea, tot felul de incidente și accidente. Am patinat fără sens și n-am mai reușit să opresc cursa la timp. Am încurcat accelerația cu frâna. M-a oprit poliția vieții și mi-a dat, firesc, de multe ori, amendă. Ba, chiar, de câteva ori m-a lăsat și fără carnet de conducere. Dar, ca voi toți, m-am încăpățânat să continui cursa. Da, cursa continuă. Viața merge mai departe. Cu bune și cu rele, eu sunt aici. Iată-mă-s! Cursa voastră cum e?