Viață reală sau “gogoşi” artificiale?

Cine își mai amintește de scovergile bunicii? Acelea făcute din cocă nedospită, prăjite pe sobă într-un tuci plin cu untură de porc, cu un pic de zahăr pudră deasupra, care umpleau casa cu un miros fantastic.

Probabil cã mulţi au uitat. Alţii, şi mã refer aici la generaţia tânãrã, nici nu au avut ocazia sã guste vreodatã asemenea delicatese. Scovergile sunt din ce în ce mai rare. Nu din cauzã cã nu mai sunt bunici. Ci din cauza marketingului agresiv al ultimelor decenii. Locul scovergii a fost luat de gogoaşa americanã produsã industrial şi tãvãlitã în tot felul de arome şi chimicale nocive, dar care îţi deschid instantaneu pofta doar când auzi sau vezi o reclamã cu ea.

Succesul major de piaţã de care s-a bucurat gogoaşa americanã în lume a convins multe corporații din domeniul industrial, tehnologic sau de fast-food sã “corupã” aproape toate produsele pe care le comercializeazã şi sã facã omul dependent de creaţiile lor. Graţie unor campanii publicitare omniprezente şi condimentate agresiv cu ingredient de marketing ce creeazã dependenţã, mai ales pe plan emoţional, aproape toate produsele din ziua de azi au fost golite de conţinut (mai ales calitativ), fãrã ca acela care consumã sã fie informat cã utilizarea lor are un efect nociv.

Aşa se face cã gogoaşa a luat locul scovergii, chifteaua a murit, lãsând locul hamburgerului împãnat cu chimicale, pieptul de pui prãjit la ceaun a devenit crispy chicken tenders cu zeci de E-uri, sandvişul clasic cu șuncă și brânză se cheamã toast şi are un doar un dram de brânzã topitã cu lapte praf industrial, telefonul cu receptor a  devenit mobil şi radiazã, iar cashul a fost înlocuit de plãţile cu card sau online pentru ca omul sã fie controlabil….

Mai nimeni nu îşi mai pune astãzi întrebarea dacã ceea ce ni se oferã sã consumãm sau sã utilizãm este într-adevãr sãnãtos sau util vieţilor noastre. In aceastã societate consumeristã totul se rezumã doar la … trendy.

Aşa cã puţini sunt aceia care sunt atenţi la ”gogoşile” care ni se vând. Drept urmare, triumful în masă al artificialității asupra realității şi al produselor nocive sãnãtãţii a ajuns sã aibã un succes fantastic.

Luaţi exemplul telefoanelor mobile inteligente. Miliarde de oameni sunt convinşi cã au nevoie non-stop de telefoane inteligente, la fel de mult cum au nevoie de oxigen. Oamenii au ajuns sã meargã pe stradã sau în mijloacele de transport în comun cu ochii și mâinile lipite de telefoanele mobile, uitând de lumea realã din jurul lor. 

La reuniunile între prieteni sau la cele de familie mesenii nici măcar nu-şi mai vorbesc sau nu se mai uită unul la altul, deoarece sunt concentrați în întregime la lumea virtuală care emană din telefoanele lor. Adulții au început sã sacrifice prieteniile din viața reală pentru comoditatea relațiilor online false. Copiii au ajuns sã nu se mai joace în aer liber, în lumea reală, pentru că, la fel ca părinții lor, sunt dependenți de lumile lor virtuale care pot fi accesate cu ușurință în interiorul casei. Cititul unei cãrţi a devenit un adevãrat surghiun, atâta vreme cât printr-un simplu clinchet metalic al unei taste poţi afla informaţia de care ai nevoie.

Puţini mai realizeazã cã realitatea care ni se serveşte şi pe care marea masã a oamenilor o acceptã fãrã nicio clipire este conceputã și comercializatã în mod expres pentru a ne îndepărta de realitatea cotidianã, pentru a ne face dependenţi psihologic pentru agenda care va urma a fi pusã în practicã de aşa-zisele elite mondiale în viitorul nu prea îndepãrtat.  

Stau mereu şi mã întreb cum este posibil ca miliarde de oameni sã devinã atât de nevăzători, încât pur și simplu sã nu mai aibã niciun dram de idee în privinţa faptului ca lumea care ni se oferã nu e cea reală.

Cum este posibil ca lumea sã nu se mai întrebe dacã ceea ce ni se oferã sã consumãm (alimente artificiale, relații artificiale, economii artificiale, educație artificială, știință artificială etc), ori modul în care ni se sugereazã sã ne comportãm şi sã acţionãm, este sau nu este bun pentru sãnãtatea noastrã fizicã, moralã sau intelectualã.

In lipsa unor întrebãri sau a unor reacţii normale, triumful marketingului corporativ al artificialității este garantat. Iar atunci omul va realiza cã este considerat un simplu robot de cei care impun agresiv politica artificialitãţii. Insã va fi prea târziu… Asta e vestea proastă! 

Vestea bună este că în fiecare colţ de lume mai există câteva zeci de milioane de bastioane izolate de oameni care vor sã trãiascã în viaţa realã. Iar acolo, în acele comunitãţi, încã mai trãiesc câteva milioane de bunici care mai ştiu sã facã scovergi.

Aşa cã dacã doriţi sã nu fiţi captivi într-o viitoare lume imaginarã, faceţi-vã timp chiar acum pentru a căuta lucrurile bune, plăcute şi adevãrat importante pentru viaţã, care ne-au fost ascunse voit printre grămezile putrede de porcării care ni se oferã zilnic.

Sfatul meu e sã începeţi cu o vizitã inopinatã la bunica. Lãsaţi acasã telefonul mobil şi maşina, mergeţi la ea cu trenul şi când ajungeţi la poarta ei rugaţi-o sã vã facã o scoveargã. Si, eventual, sã scoatã nişte cârnaţi afumaţi de la garniţã şi o varzã muratã din pivniţã. Apoi, când masa e gata, depãnaţi amintiri din copilãrie şi rãsfoiţi albumele de fotografii ascunse undeva prin podul casei.

Abia atunci o sã realizaţi cât de falsã şi nocivã este lumea artificialã care ni se oferã zilnic în mod viclean de cãtre propagandã drept realitate şi ce farmec inegalabil are lumea realã care se doreşte a fi data uitãrii.