Vicepremierul și-a exprimat votul la Sibiu
Vicepremierul s-a prezentat la prima oră la secția de vot din Sibiu pentru a-și exprima dreptul la vot. Raluca Turcan a fost însoțită de preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, candidat pentru al doilea mandat, şi de candidatul PNL pentru postul de primar al municipiului Sibiu, Adrian Bibu.
„Am votat astăzi încercând să ofer Sibiului şi judeţului Sibiu, oamenii potriviţi pentru un parcurs european şi cât mai prosper pentru fiecare locuitor. Sunt oamenii potriviţi pentru Sibiul viitorului. În acelaşi timp, uitându-mă la nivel naţional, (…) aş putea să spun că nu ne mai permitem experimente. (…) Îi îndemn pe români să meargă la vot, să cântărească bine, să privească în jur, să îşi ia soarta în propriile mâini şi să înţeleagă: nu sunt toţi la fel, sunt oameni care ştiu şi pot să dezvolte comunităţile. De asemenea, îi îndemn să nu îşi irosească votul, să nu facă experimente, să dea votul acelora care pot să aduce schimbarea, care pot să dezvolte comunităţile”, a susţinut Turcan, la ieşirea de la urne.
Vicepremierul spune că în comunitățile sărace manipulate ar trebui făcută o schimbare.
„Sunt comunităţi întregi care au fost ţinute în sărăcie, doar pentru că oamenii aflaţi la decizie le puteau manipula mult mai uşor. Acolo trebuie făcută o schimbare, care să aducă în funcţii de demnitate publică oameni care îşi doresc să schimbe soarta comunităţilor, să atragă fonduri europene, să aducă investiţii, dezvoltare şi prosperitate pentru fiecare locuitor. Există o diferenţă uriaşă dintre comunităţile din România şi cei care au fost ţinuţi în sărăcie trebuie să privească spre comunităţile dezvoltate şi să înţeleagă faptul că se poate. Se poate în România, aducând oameni buni la decizie”, a spus preşedintele PNL Sibiu.