Vicepreședintele Kamala Harris vine în România
Vicepreședintele Statelor Unite vine în România ca să transmită un mesaj de solidaritate cu aliații de pe flancul estic, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, în condițiile în care Kamala Harris este așteptată în România și Polonia în perioada 9-11 martie.
„Kamala Harris va merge acolo pentru a demonstra sprijinul SUA pentru munca aliaților și partenerilor noștri. Va discuta despre ajutorul pe care îl acordăm poporului ucrainean. Faptul că va fi acolo cred că transmite un mesaj puternic. Vicepreședintele SUA se va întâlni cu mulți dintre partenerii noștri de pe flancul estic, aliați NATO, și va transmite angajamentul nostru de a lucra în perfectă sincronizare cu ei și de a continua să le sprijinim eforturile din regiune”, a declarat Jen Psaki.
Casa Albă a confirmat, vineri, 4 martie, această vizită într-un comunicat în care spunea că întâlnirile Kamalei Harris se vor concentra inclusiv pe felul în care Statele Unite pot sprijini vecinii Ucrainei în condițiile în care aceștia primesc și ajută refugiații care fug de violențe.
„Vizita sa va demonstra puterea și unitatea alianței NATO și sprijinul Statelore Unite pentru aliații de pe flancul estic al NATO în fața agresiunii ruse. Va sublinia, de asemenea, eforturile noastre colective pentru sprijinirea poporului ucrainean. În timpul întâlnirilor sale cu liderii polonezi și români, vicepreședinta va consolida coordonarea noastră strânsă ca răspuns la invazia rusească neprovocată și nejustificată”, a menționat Casa Albă.