22:16 • Internațional
Vicepreședintele Mike Pence va participa la ceremonia de învestire a lui Joe Biden
Vicepreşedintele american în exerciţiu Mike Pence va asista, la 20 ianuarie, la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Joe Biden. Donald Trump a anunțat că nu va lua parte la ceremonie.
Relaţiile dintre Trump şi Pence s-au degradat substanţial după ce vicepreşedintele în exerciţiu a confirmat joi, în faţa Congresului SUA, victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale americane din noiembrie.
Biden declarase vineri că Mike Pence este „binevenit” la ceremonia din 20 ianuarie, salutând anunţul făcut pe Twitter de către Donald Trump privind propria absenţă la ceremonia respectivă. Acesta a fost ultimul mesaj pe Twitter al lui Trump înaintea închiderii contului @realDonaldTrump.
Ceremonia de preluare a mandatului de preşedinte de către Joe Biden se va desfăşura într-un format redus, din cauza pandemiei de COVID-19.