Victor Ponta, pas cu pas, pe urmele lui Alexandru Lăpușneanu în… PSD
Cocoțarea lui Victor Ponta pe primul loc al listei PSD Dâmbovița pentru Camera Deputaților a evidențiat iar faptul că o mână divină a avut grijă ca „Micky Mouse” să revină în partidul care l-a propulsat în vârful politicii românești.
De fapt, semnalul revenirii în PSD a lui Victor Ponta a venit pe 18 august 2023, când premierul Marcel Ciolacu l-a numit consilierul său în domeniul relațiilor economice internaționale, spre bucuria lui Sorin Grindeanu, dar și disperarea lui Mihai Tudose care nu-l înghite pe „micul Titulescu” nici cu-n camion de lămâi.
Numai că, prin revenirea lui „Mickey Mouse” în PSD, Marcel Ciolacu și-a pus singur dinamită sub fotoliul din Kiseleff. Cum așa? Foarte simplu. Victor Ponta una zice, alta gândește și cu totul altceva face. Adică, este cameleonul perfect al politicii românești și timpul a demonstrat că Ponta n-are caracter, minte cum respiră și, totodată, te vinde la primul colț de stradă.
Și cam toți liderii PSD, dar în special baronii roșii din țară, au simțit pe pielea lor mușcătura ca de șarpe pe la spate a lui „Mickey Mouse”. Elocventă în acest sens este declarația lui Victor Ponta din 2009, când era purtătorul de cuvânt al candidatului PSD la Președinția României, Mircea Geoană:
„În 1990 am votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu, care nu a câştigat, în 1992 cu Emil Constantinescu – nu a câştigat, în 1996 tot cu Constantinescu – câştigător, în 2000 cu Mugur Isărescu – nu a câştigat, în 2004 cu Adrian Năstase – nu a câştigat. În 2009 în primul tur am votat cu Crin Antonescu, iar în al doilea cu Mircea Geoană, nu au câştigat”
Adică, mare politician, mare om, mare caracter! Ulterior, cameleonul Mickey Mouse a recidivat, declarând nonșalant că „l-am votat pe Băsescu că ne scapă de PSD şi luptă cu Securitatea, iar el era securist. Lupta cu o corupție pesedistă. Mai mare corupţie ca pe vremea lui Băsescu n-a fost niciodată. După aia, l-am votat pe Iohannis, că face România educată. Mai needucată ca azi n-a fost niciodată (…) România, lucrul e bine făcut. Ce dracu e bine făcut?”. Adică, încă o dată, Victor Ponta a demonstrat că una zice, alta gândește și cu totul altceva face!
Mizând pe faptul că totul se uită în timp, Mickey Mouse a început să-l „piște” discret, dar sigur, tot pe la spate, și pe actualul lider al PSD, Marcel Ciolacu. În prima fază, mușcătura lui Ponta s-a făcut simțită prin acroșaj, adică prin plantarea oamenilor săi cheie din Pro România, Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu, lângă Marcel Ciolacu, atât la partid, cât și la Palatul Victoria.
Dar cum năravul din fire n-are lecuire, „Mickey Mouse” nu s-a putut abține și, recent, l-a înțepat elegant, tot pe la spate, și pe Marcel Ciolacu.
„E mai bine pregătit decât Dăncilă. E mai puţin să zic… negativ, să stârnească, ca Năstase (…) Pe Ciolacu nu prea poţi să-l urăşti, n-ai de ce să-l urăşti pe Ciolacu, că nu face nimic rău”, a spus recent Victor Ponta.
Însă un semn important că Victor Ponta nu a revenit în PSD doar ca să fie simplu deputat de Dâmbovița, ci jucător de primă ligă, este faptul că prietena sa de la PSD și Pro România, fostul europarlamentar și comisar european Corina Crețu, a fost numită în funcția de președinte interimar al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
Adică, tocmai la butoanele super-agenției care va monitoriza și controla doar vreo 1.450 de societăți cu capital de stat. Practic, prietena lui „Mickey Mouse” a devenit adevăratul premier al României, care va decide cine vor fi directorii și membrii boardurilor administrative la cele 1.450 de societăți de stat.
Așadar, tic-tic, tic-tac, Victor Ponta a făcut pași mici, dar siguri, pentru revenirea la butoanele politicii românești, ghidându-se după vorbele lui Alexandru Lăpușneanu: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau“!