VIDEO Florin Cîțu: Suntem singurii care încercăm să rezolvăm aceste negocieri
Președintele PNL Florin Cîțu a declarat miercuri că liberalii sunt singurii care încearcă să deblocheze negocierile cu PSD. „Eu sunt cel care vine în fiecare zi și PNL este cel care vine în fiecare zi cu încă o flexibilizare. Suntem singurii care încercăm să rezolvăm aceste negocieri”, a spus liderul PNL.
Cât despre flexibilizarea mandatului de premier, Cîțu a spus: „Noi am votat premier PNL. Nu am spus niciun nume. Vom vedea care o să fie premierul PNL, dar aseară nu s-a supus niciun nume la vot”.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a părăsit foarte nervos, aseară, ședința Biroului Executiv al PNL, asta pentru că nu a obținut sprijinul liberalilor pentru a fi singura propunere de premier a PNL, fără un mandat flexibil la negocieri.
Conform surselor din PNL, Florin Cîțu s-a retras în biroul său din Modrogran alături de 12-13 lideri PNL, iar aici acesta a avut un discurs extrem de acid.
Premierul interimar Florin Cîțu spune că nu i se pare normal ca unii colegi din PNL să accepte ca PSD să dea premierul pentru noul guvern, însă că nu poate contesta decizia. În același timp, Cîțu arată pisica PSD și anunță că există o listă lungă cu politicieni care nu ar fi agreați pentru șefia Guvernului.
„E o listă întreagă de persoane pe care nu le-aș accepta. Dar nu numai eu, cred că și românii. Aceleași discuții erau și cu USR. Trebuie să discutăm azi, să deblocăm situația, e nevoie să găsim o soluție de compromis. Noi avem o decizie foarte clară, un premier PNL în primă fază, vom vedea în partid cine e acea persoană. Văd că sunt colegi în PNL care sunt de acord ca premierul să fie desemnat de alte partide. Nu mi se pare ok, dar asta este!„, a declarat Florin Cîțu.
Conducerea PNL și Klaus Iohannis, întâlnire după negocierile cu PSD și UDMR
Liberalii se întâlnesc, miercuri, din nou, cu social-democraţii şi cu reprezentanţii UDMR, pentru o nouă rundă de negocieri pentru formarea unei noi majorităţi, existând un blocaj în privinţa majorărilor de venituri cerute de PSD, dar şi în privinţa numelui premierului cu care noua alianţă va merge la Palatul Cotroceni.
Deşi s-a stabilit că cele trei partide vor avea o propunere comună de premier, iar liberalii au votat, marţi seară, că acceptă rotaţia premierilor, timp de un an şi jumătate, atât PSD cât şi PNL vor să dea primii premierul. Iar PSD nu îl acceptă pe Florin Cîţu ca propunere din partea PNL, pentru că a fost deja dat jos prin moţiune de cenzură.