VIDEO Miniștrii Cabinetului Ciucă au depus jurământul! Iohannis: Lumea s-a săturat!

Publicat: 25 nov. 2021, 15:49, de Narcis Popescu, în Ultimă oră , ? cititori
VIDEO Miniștrii Cabinetului Ciucă au depus jurământul! Iohannis: Lumea s-a săturat!

Miniștrii cabinetului Ciucă au depus, astăzi, jurământul la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a susținut un mic discurs la finalul ceremoniei și a explicat alianța cu PSD.

Vă felicit. Criza politică s-a terminat, dar celelalte crize nu. Pandemia nu s-a terminat, criza energetică nu. Bugetul pentru anul acesta va trebui rectificat, bugetul pentru anul viitor va trebui planificat și votat la timp. Oamenii așteaptă plata salariilor la timp. Pentru astea e nevoie de un guvern cu o majoritate solidă și el acum există. Dar nu numai probleme există. PNRR conține multe oportunități. Toată lumea așteaptă măsuri pentru a crește salariile, pensiile. Toată lumea se așteaptă la investiții, drumuri, școli, spitale. Și pentru a fructifica toate acestea, e nevoie de un guvern care să se sprijine pe o majoritate. Nu a fost simplu, cred că nu își imaginează nimeni că într-o coaliție a fost simplu să vină partide care până mai ieri luptau. A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii, mari și mici pentru a se ajunge la un consens„, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis joi, la Palatul Cotroceni, noilor membri ai Guvernului Nicolae Ciucă, că cetățenii s-au săturat de crize și promisiuni și vor să vadă rezultate.

„Dle prim-ministru, onorati membri ai Guvernulu, asteptarile sunt mari. Romanii asteapta sa va apucati si sa rezolvati problemele pe care le-ati enuntat in programul de guvernare. Lumea s-a saturat de crize. Lumea s-a saturat de promisiuni. Oamenii vor sa vada fapte, vor sa vada rezultate. Va inviit sa le livrati”, li s-a adresat șeful statului miniștrilor în frunte cu premierul Ciucă.