Viena reacționează după ce Bucureștiul a anunțat că o va da în judecată
Karoline Edtstadler, ministrul de Externe austriac, susține că țara sa este preocupată de o extindere a Spaţiului Schengen, dar că migrația ilegală este un lucru real.
Amenințarea Guvernului României cu atacarea la CJUE a unui posibil alt veto al Austriei pe tema Schengen a primit o reacție din partea Vienei. Ministrul de externe austriac a reacționat față de declarațiile premierului Ciolacu.
„Poziția noastră nu a fost niciodată îndreptată împotriva partenerului nostru UE, România, a guvernului român sau a poporului român. Poziția noastră ar trebui mai degrabă să servească drept un semnal de alarmă: Mulți migranți neînregistrați ajung în Austria prin țările Schengen (asociate), în special Bulgaria, România și Ungaria”, a declarat Karoline Edtstadler, ministrul austriac al Afacerilor Europene.
Ministrul a spus că în 2022, Austria a avut peste 110.000 de cereri de azil. „În plus, 75% dintre migranții sosiți nu erau încă înregistrați în nicio țară din UE, deși Austria este înconjurată de state Schengen sau asociate Schengen. De asemenea, faptul că sute de mii de migranți rătăcesc necontrolat prin Europa reprezintă un risc flagrant pentru securitate. Avem nevoie de o reformă durabilă a sistemului european de azil și migrație. Cererea austriacă de a găsi o soluție europeană comună pentru a face UE „compatibilă cu Schengen” a dat deja roade. Cu toate acestea, progresele concrete în consolidarea gestionării frontierelor externe ale UE, precum și punerea în aplicare a proiectelor pilot (în Bulgaria și România) pentru accelerarea procedurilor la frontieră vor fi decisive. Acestea trebuie să se reflecte într-o scădere clară și durabilă a numărului de cereri de azil în Austria și în UE. Cu toate acestea, ar fi nerezonabil să se stabilească o dată concretă pentru extinderea Schengen în acest moment. Aceasta este o problemă de securitate pentru toate statele europene. Noi îndeplinim o sarcină care este, de fapt, activitatea Comisiei Europene. Privim cu relaxare orice amenințare de acțiune în justiție”, a mai precizat ministrul austriac al Afacerilor Europene, într-un comunicat, pentru Digi24.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a spus într-un interviu pentru Der Standard că vrea să dea în judecată Austria la Curtea Europeană, pentru despăgubiri, în cazul în care guvernul austriac va insista, în continuare, asupra veto-ului privind aderarea României la spaţiul Schengen.
Chestionat care sunt pretențiile României la adresa Austriei în materie financiară, liderul de la Palatul Victoria a indicat faptul că paguba s-ar ridica la cel puțin 2% din PIB.
„Suficient! Potrivit calculelor noastre, paguba se ridică la cel puţin două procente din PIB. Însă cel mai rău este faptul că Austria a instituit un precedent. În mod normal, statele membre urmează recomandările instituţiilor UE. Croaţia a solicitat aderarea în urmă cu aproximativ 4-5 ani. România şi Bulgaria ar fi putut bloca aderarea, dar noi nu am făcut acest lucru.”