20:44 • ACTUALITATE
Vin englezii la Tătaru şi fac teren de golf?
Comuna prahoveană Tătaru este una dintre cele mai sărace din acest judeţ. Şi, totuşi, ea şi-ar putea schimba acest statut, dacă, aşa cum se aude printre oameni, vin englezii şi fac aici un teren de golf.
Aceştia vor să cumpere la Tătaru 50 de hectare de teren, pe care să construiască pensiuni şi hoteluri, dar şi, cum ziceam, terenul de golf, care ar putea să atragă şi alţi investitori.
Zona e frumoasă, natura destul de sălbatică, o mânăstire veche, făcută în piatra muntelui aşteptând vizitatorii. Însă, până toate acestea vor deveni realitate, Tătaru continuă să fie o localitate mică și cu probleme cotidiene.