Vine gerul peste România! Se anunță temperaturi extreme
Meteorologii anunță că în următoarea perioadă vom avea parte de primul ger din această iarnă. Temperaturile vor scădea în aproape toată țara. În anumite regiuni termometrele vor arăta chiar -20 de grade Celsius.
ANM a emis o informare de ninsori și vânt puternic ce vizează jumătate din țară.
Va ninge și se va depune strat consistent de zăpadă, iar pe creste, vântul va sufla cu peste 80 km/h.
În weekend ne așteptăm ca mercurul din termometre să arate chiar și -20 de grade Celsius.
Ger va fi și în București, unde sunt așteptate temperaturi de minus 10 grade Celsius.
Joi dimineață au fost emise avertizări Cod galben de viscol, valabile în zonele montane din şase judeţe situate în Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 10:00, în zona de munte a judeţului Cluj, la o altitudine de peste 1.800 de metri, va ninge şi vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 60-70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
În următoarele patru zile meteorologii se așteaptă să nu mai ningă. Cu toate acestea, temperaturile vor scădea noaptea până la minus 20 de grade Celsius.