Vine popa cu botezu’!

Nici nu făcuse bine aurora ochi, că, iată, bate şi sună şi face – nu ştiu cine – gălăgie la uşă. La uşa de la intrarea în apartament, desigur. Doar ce m-am culcat şi io, niţel mai devreme, că, talentată cum sunt, am stat la roata olarului şi-am scris, am tot scris, şi mi-e somn şi-aş dormi, şi n-am chef de lălăială cu careva!

Copiii care vin să ceară, de multe ori, apă, cred că nu sunt, aşa de dimineaţă. Bâlcioteca lor începe mai târziu. Nici babele care aduc bâr… asta… ştiri proaspete din tot cartieru’, nu cred că sunt. N-au ieşit, încă, pe teren. I-auzi, la toate uşile de la noi, de la etaj, face lărmăraie.

Cine mama mamei lui o fi sâmbăta, la ora asta, de trezeşte creştinii din somn? De-mi canoneşte aşa timpanele? De mă supune, până-n ziuă, la aşa cazne? Şi zic să-mi pun perna-n cap, ca să nu mai aud şi, poate, oi adormi la loc. Că bărbatul meu uite ce frumos doarme.

Dar, sar, chiar în clipa următoare, de parcă am băgat mâna udă în priză: mămică, mamă, cred că-i popa cu botezul. Că era un anunţ în sensul ăsta pe uşa de la intrare în bloc.

Şi-l înghiontesc repede pe soţul meu: „trezeşte-te urgent, că vine popa!” „Care popă? Ce popă?” bâiguie el şi bagă mai bine cornu-n pernă. „Cum care popă, măi, păgânule? Popa cu botezu’! Hai, dă-te jos, să fac repede patul!” „Ce caută popa cu botezu’ acuma? Nu trebuia să vină până în Bobotează? De ce vine acuma?” „Uite, c-aşa vrea el să vină! Nu ştii că are cartier greu, cu blocuri multe, şi-aşa vine mereu? După Bobotează. Că are de umblat, de urcat şi de coborât atâtea mii de scări, săracu’!” „Fugi d-aci, că eu cred că fentează şi ia liftul în blocurile cu zece etaje, că nu poate să le urce pe toate!”

Mă prind că mă ia în băşcălie şi scot tancurile din cazemată: „Auzi ce grijă are el, creştinu’ lui peşte! Nici toată apa sfinţită din toate cisternele nu te mai spală, păcătosule! Scoală-te, că e pop-ăla bătrân, tac-său lu’ fii-său, după cum a bătut în uşi. Şi cu ăsta nu e chip de tarantele!” „Eu nu-nţeleg, asta e oră de venit popa cu botezu’? Cât e ceasul?” „8. Şi niţel. Hai, dă-te jos mai repede, golanule!”

E 8. Fără niţel. Da’ am zis că e mai mult, că poate se dă mai uşor dat jos din pat. „Bun. Şi de ce vine la ora asta?” „Nu mai bine-l întrebi tu pe părintele peste vreo douăj’ de minute, când coboară de la patru şi ia iar la sunat apartamentele unde n-a răspuns omu’? Hai, odată, mişcă-te!” „Da’ tu de ce vrei aşa tare să vină popa? Vrei să iei busuioc şi să mă visezi?”

„Ce să fac… George Clooney e luat. Richard Gere nu e disponibil. Brad Pitt nu e taman pe gustul meu. Aşa că, mă-ntorc la tine, iar şi iar, după cum zice cântecul! Drept care, dă-te jos, că trebuie să mă şi îmbrac, nu pot să-l primesc pe popă în pijama!” „A, ai grijă să-ţi pui şi basca aia roz, cu moţ, pe cap, ca să vadă popa că eşti pioasă şi bună creştină!”

Bărbaţii ăştia, domn’le! Nimic n-ar şti şi ei. „’Ai dă capul mătăluţă, îi zic. Întâi, că e fes, nu e bască. Apoi, că nu e roz şi e gri. Şi, în al treilea rând şi cel mai important, n-are moţ, are ciucure. Deci, mai învaţă, mai ia notiţe. Şi dă-te şi jos din pat, că acum, ce să vezi, îl faci tu! Pe pat, zic.

Eu mă duc să strâng şinele şi toate trenurile din sufragerie, că nu poate să vină popa la noi şi să creadă că a nimerit la grupul feroviar român!” (Avem copil. Şi copilul are trenuri. Şi trenurile stau pe şine. Multe. Treabă migăloasă şi cu temeinicie şi cu răbdare. Şi de asta zic). Aşa că, mă duc să le bag prin cutii pe toate, ca să nu se împiedice popa, când o da cu agheasmă prin casă.

Mai trag un crac de pantalon, mai strâng nişte vagoane, mai strig la bărbat să facă patul ăla, că acum coboară preotul şi bate iar la noi, la uşă. La un moment dat, cu graba mea, nu ştiu cum fac şi calc pe-o şină, singura care mai rămăsese nestrânsă, şi, desigur, cad.

La parter, că stau la unu, vecinii s-au întrebat: să fie cutremur? Să fie tsunami? Să fie nucleara? Să fie Putin cu vreo bombardea? Şi soţul meu de colo: „Aoleu, împiedicato! Ai căzut rău? Te doare? Dă mâna încoace şi ridică-te, că vine popa cu botezu’!” „Acuma nu mai vreau io!” „Ce nu mai vrei?” „Să vină popa cu botezu’. Altă dată, acuma, că nu intră zilele-n sac!” „Păcătoaso ce eşti! Păi, se poate aşa? Toată apa sfinţită din toate cisternele nu te mai spală! Ruşine să-ţi fie! M-ai mai şi dat jos din pat! Hai, sus, de-acolo!” „Nţţţţţţţţţţ… Dacă vrei să mă ridic…”

Se freacă în barbă: „Am înţeles. Tre’ să scot 450 de lei din portofel. Tot atâta costă parfumul ăla, nu?” „Uite, eu sunt fată bună. Şi nu fată bună, o dulceaţă de fată sunt. Poate să fie şi de 350. Parfumul, zic. Şi o sută mi-o dai să-mi iau nişte smacuri!” „Cu popa ieşeam mai ieftin!”.

Şi, uite aşa, consemnarăm noi cum vine popa cu botezu’…