Vine potopul: Ploi, grindină și vijelii, până luni dimineața
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente şi vijelii, valabile în aproape toată ţara, până luni dimineaţa.
Astfel, va intra în vigoare, în intervalul 28 mai, ora 12:00 – 30 mai, ora 10:00, un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente în Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali. ANM arată că în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 50 – 90 litri/mp.
De aseenea, se vor semnala şi vijelii, cu viteze de 75 – 90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.
Pentru sudul, sud-estul şi centrul ţării, va fi valabil, în acelaşi interval de timp, un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În perioada 29 mai, ora 12:00 – 30 mai, ora 10:00, va intra în vigoare o avertizare similară pentru nordul ţării, respectiv judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ.
ANM arată că vor exista perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, iar duminică, 29 mai, local şi în cele nordice.
Sunt așteptate descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, cu viteze de 55 – 75 km/h şi izolat peste 80 km/h, iar pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 litri/mp şi izolat 40 de litri/mp.