Vineri începe etapa a treia a Rabla pentru electrocasnice
De vineri, cei interesați pot cere voucherele din cadrul etapei a treia a Programului Rabla pentru electrocasnice. Această etapă aparține achiziționării de aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare. Atât în prima, cât și în cea de-a doua etapă, voucherele au fost rezervate integral în ziua deschiderii fiecăreia dintre etape. În cea de-a treia și ultimă etapă a programului vor putea fi cerute vouchere cu valori de 200 sau 400 de lei, în funcție de categoria de electrocasnice vizată.
Cea de-a treia etapă a programului ar trebui să se încheie, cu condiția ca până atunci să nu se termine fondurile ce-i sunt alocate, pe 1 iulie, la ora 23:59.
Ulterior, fie după epuizarea fondurilor alocate acestei etape, fie după încheierea ei la termenul stabilit, voucherele ce vor fi obținute vor trebui validate și activate și abia apoi vor putea fi folosite pentru a cumpăra electrocasnicele din magazine. Achiziționarea de noi electrocasnice se poate face în cel mult 15 zile de la validarea voucherelor.
Prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 786/2021, ghidul de finanțare a programului Rabla pentru electrocasnice a fost modificat astfel încât valoarea voucherelor primite pentru înlocuirea echipamentelor vechi să fie diferențiată în funcție de clasa energetică, începând de la noua clasă energetică E.
În plus, ordinul stabilește și sumele pe care le vor primi cei interesați să-și înlocuiască electrocasnicele. Acestea sunt cuprinse între 200 și 500 de lei, în funcție de electrocasnicele pe care vor să le cumpere beneficiarii voucherelor.
Bugetul alocat în 2021 programului Rabla pentru electrocasnice este de 75 de milioane de lei.