Violența domestică, acceptată tacit de cetățeni. Doar 4 la sută se implică
Peste două treimi dintre români au auzit de cazuri de violență domestică în ultimul an, însă doar 4 la sută au acționat pentru a o combate sau au alertat autoritățile, arată un studiu național, despre modul în care este perceput acest fenomen de opinia publică din România.
75 la sută dintre cei care asistă la episoade de violență domestică aleg să nu se implice pentru că sunt de părere că nu este treaba lor sau că ar putea încălca intimitatea celor implicați. Mai mult de jumătate dintre respondenți (52 la sută), tratează superficial situațiile tensionate în cuplu, în special dacă partenerii se împacă ulterior.
97 la sută dintre cei chestionați condamnă violența fizică, 70 la sută au auzit sau cunosc cazuri de violență domestică, dar doar 4% dintre persoane au anunțat autoritățile.
O pondere de 10 la sută dintre respondenți afirmă că au fost sau sunt subiectul unui tip de abuz domestic, iar 40 la sută dintre cei chestionați nu știu de existența unei legi care să pedepsească violența domestică.
Dintre cei chestionați, 10 la sută recunosc că au fost sau sunt subiectul unui tip de abuz domestic, iar aproape jumătate dintre aceștia (46 la sută) sunt sau au fost victime ale unei agresiuni fizice, în familie, potrivit cercetării realizate la cererea Fundației Vodafone.
Potrivit studiului, pentru majoritatea românilor, violența domestică reprezintă în primul rând agresiune fizică directă, pe care 97 la sută dintre respondenți o consideră complet inacceptabilă. În schimb, doar 79 la sută dintre aceștia sunt de părere că violența domestică de orice natură este complet inacceptabilă, definită ca acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică care se produce în mediul familial.
Astfel, cu cât formele de violență domestică se îndepărtează de latura fizică, publicul tinde să adopte o abordare mai indulgentă în judecarea acestora.
„Rezultatele acestui studiu contribuie la înțelegerea fenomenului violenței domestice în România și ne arată cât de mult trebuie să creștem gradul de conștientizare cu privire la acest fenomen, având în vedere că peste 70 la sută dintre români cunosc victime ale unor astfel de situații, dar sub 5 la sută dintre ei aleg să se implice.
Prin educație și promovarea unei culturi a înțelegerii putem demonta miturile dăunătoare cu care societatea noastră este atât de obișnuită și să ajutăm victimele violenței domestice să găsească curajul necesar să iasă din relațiile abuzive. De 4 ani, ne implicăm activ în acest domeniu, iar una dintre inițiativele noastre este Bright Sky Ro, o resursă importantă de sprijin pentru victimele violenței domestice”, a explicat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone, într-un comunicat remis redacției.
Astfel, cu cât formele de violență domestică se îndepărtează de latura fizică, publicul tinde să adopte o abordare mai indulgentă în judecarea acestora. 75 la sută dintre cei care asistă la episoade de violență domestică aleg să nu se implice pentru că sunt de părere că nu este treaba lor sau că ar putea încălca intimitatea celor implicați.
Mai mult de jumătate dintre respondenți (52 la sută), tratează superficial situațiile tensionate în cuplu, în special dacă partenerii se împacă ulterior. Studiul mai scoate în evidență și percepția românilor asupra familiei din perspectiva raporturilor de forță. 60 la sută dintre cei chestionați consideră că, tradițional, în România, bărbatul conduce familia și uneori e nevoie să fie mai ferm.
Violența domestică este generată, în opinia unora dintre respondenți, de abuzul de alcool care este considerat cea mai mare cauză a violenței domestice (35 la sută), urmat de infidelitate (28 la sută).
În privința eradicării violenței domestice, 90 la sută dintre participanții la sondaj consideră că Poliția este cea care trebuie să intervină în astfel de cazuri, iar legile aspre și informarea publicului sunt considerate a fi cele mai importante mecanisme pentru reducerea fenomenului. În antiteză, aproape 40 la sută dintre cei intervievați au declarat că nu știu de existența ordinelor de protecție sau a unei legi care să pedepsească violența domestică.
Studiul a fost realizat de D&D Research, în perioada 4-18 martie 2024, pe un eșantion reprezentativ de 1.112 persoane, femei și bărbați cu vârsta peste 18 ani, din mediul urban și rural. Rezultatele obținute au o eroare de maxim 2,9 la sută pentru un interval de încredere de 95 la sută.
Violența domestică reprezintă o problemă răspândită la nivel global, și totodată una dintre cele mai întâlnite încălcări ale drepturilor omului din lume. Toate persoanele pot fi expuse la violență domestică și de gen, dar majoritatea victimelor sunt femei și fete. Conform datelor Consiliului European, una din trei femei este agresată fizic sau sexual, de cele mai multe ori de către partener.