Viorica Dăncilă: „Ciolacu are un caracter foarte urât. Le-a dat în cap tuturor celor care l-au susținut”
În cartea interviu, „Viorica Dăncilă. Partea ei de adevăr”, fostul premier face o serie de dezvăluiri despre liderul PSD Marcel Ciolacu.
„Paul Stănescu l-a propus pe Ciolacu șa șefia Camerei Deputaților”
Viorica Dăncilă descrie și cum a ajuns Marcel Ciolacu să fie președintele Camerei Deputaților.
„Numele lui Marcel Ciolacu a venit de la Paul Stănescu. La puțin timp după ce a fost arestat Liviu Dragnea și mi-a cerut să las guvernarea, mi-a zis „ai nevoie de ajutor mai mult, e nevoie să ținem partidul la cote cât mai bune, îl propun pe Ciolacu să preia Camera Deputaților. Așa cum am mai spus pe Marcel Ciolacu eu l-am susținut să preia șefia Camerei Deputaților”. Au fost colegi care mi-au spus să nu fac acest lucru, să nu-l nominalizez pe Ciolacu pentru că are un caracter foarte urât. Le-a dat în cap tuturor celor care l-au susținut. E el pentru el”, mărturisește Viorica Dăncilă.
„Ciolacu, Stănescu, Manda, Benea și Oprișan mi-au cerut demisia”
De asemenea, fostul premier face o serie de dezvăluiri despre ceea ce s-a întâmplat în PSD după căderea cabinetului Dăncilă.
„Revin acum în Parlament, la Grupul PSD din Camera Deputaților, în birou, când a venit o delegație formată din Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Claudiu Manda, Dragoș Benea și Marian Oprișan, care mi-au spus că ar fi foarte bine să-mi dau demisia din funcția de președinte și să conducă ei partidul, ca o structură interimară, până la alegerile prezidențiale. Bineînțeles că nu am fost de acord. Le-am spus că ei urmăresc doar interesele personale”, a afirmat Viorica Dăncilă.
„Când a fost sincer domnul Ciolacu?”
Totodată, Dăncilă descrie și cum a ajuns să fie candidatul PSD la Președinția României.
„Propunerea pentru candidatura mea la prezidențiale a venit în Comitetul Executiv chiar de la Marcel Ciolacu. El a fost cel care mi-a propus să candidez și, culmea, după ce a devenit șef la PSD, a spus că a fost o greșeală că am candidat la prezidențiale. Asta arată seriozitate și reformă? Când a fost sincer domnul Ciolacu?”