Virusul SARS-COV2 nu a apărut în Wuhan. Ce susțin cercetătorii francezi
Potrivit unor lucrări ale unor cercetători francezi, publicate sâmbătă, noul coronavirus s-ar fi aflat în circulaţie în Franţa încă din noiembrie 2019.
Aceste suspiciuni pun în dificultate ipoteza apariţiei şi răspândirii Covid-19 dintr-o piaţă din oraşul chinez Wuhan la începutul lui decembrie 2019, relatează Le Monde.
Ipoteza conform căreia virusul și-ar avea originea în Franța pornește în urma analizei scanerelor toracice ale unor pacienți internați la acea vreme în Spitalul Albert-Schweitzer din Colmar, în Haut-Rhin.
Medicii spitalului au reanalizat, în mai, sute de scanere toracice ale unor pacienţi internaţi în instituţia lor, începând din octombrie 2019, cu pneumonii grave, intrigaţi de mai multe cazuri clinice care au precedat pandemia de Covid-19.
Unul dintre aceşti bolnavi, spitalizat la 16 noiembrie, prezenta leziuni asemănătoare celor cauzate de Covid-19.
O prezenţă a noului coronavirus pe teritoriul francez era suspectată începând de la această dată, însă, în lipsa analizei unor prelevări biologice, această ipoteză rămânea nediscutată.
Cercetătorii francezi au răspunsul
Unii cercetători francezi, conduşi de către profesorul Fabrice Carrat, directorul Institutului Pierre-Louis de Epidemiologie şi Sănătate Publică, au analizat 9.144 de eşantioane sangvine cu două tipuri de teste, iar din totalul de peste 9000 de eșantioane, 13 au ieșit pozitive.
”Am început să analizăm eşantioane recoltate în ianuarie şi februarie şi am găsit mult mai multe (rezultate) pozitive faţă de ceea ce ne aşteptam”, declară epidemiologul Marie Zins de la Inserm, Universitatea din Paris.
De la debutul pandemiei, în Franța s-au înregistrat peste 3 milioane de cazuri provocate de coronavirus și aproximativ 80.000 de decese.