Vitamina care calmează simptomele legate de anxietate
Un supliment de vitamina B6 ar putea să reducă simptomele asociate anxietății în cazul adulților tineri, potrivit unui studiu britanic.
Vitaminele din grupa B joacă un rol major în multe procese celulare esențiale pentru sistemul nervos central și funcționarea creierului.
Cercetătorii de la Universitatea Reading din Marea Britanie au fost interesați să afle dacă un supliment de vitamina B6 ar putea să aibă o influență asupra sistemului nervos și dacă aceasta ar reduce simptomele anxietății.
Cercetătorii britanici au selectat 478 de adulți tineri care sufereau de anxietate sau depresie. După evaluarea simptomelor, o parte dintre pacienți au primit suplimente de vitamina B6 sau vitamina B12 în doze superioare celor recomandate zilnic în mod obișnuit și o altă parte, placebo. Pacienții au primit suplimentul de vitamine zilnic, timp de o lună.
La final, cercetătorii au constatat puține ameliorări în grupa celor cu vitamina B12 sau placebo. În schimb, pacienții care au luat vitamina B6 s-au simțit mai puțin anxioși sau deprimați.
”Vitamina B6 ajută corpul să producă un mesager chimic specific, care inhibă impulsurile în creier și studiul nostru a legat acest efect calmant cu reducerea anxietății”, explică dr. David Field, principalul autor al studiului.
Numeroase alimente – tonul, năutul, multe fructe și legume – conțin această vitamină. Totuși, dozele mari folosite în acest test sugerează că pentru a obține un efect pozitiv, este necesar ca, pe lângă alimente bogate în vitamina B6, să se folosească și un supliment.