Viză pentru atleta din Belarus forțată de autoritățile țării sale să plece acasă
Atleta din Belarus care a refuzat ordinul oficialilor echipei sale de a se retrage din competiția olimpică și de a zbura acasă este în siguranță, fiind în prezent plasată sub protecția poliției japoneze.
Oficiali ai jocurilor spun că alergătoarea Kristina Timonovskaia, în vârstă de 24 de ani, a petrecut noaptea într-un hotel de pe aeroportul Haneda din Tokyo. Kristina Timonovskaia a fost dusă cu forța la aeroport, duminică, pentru că și-a criticat antrenorii. Comitetul Olimpic din Belarus a afirmat că „starea emoțională” a atletei a fost motivul pentru care s-a decis trimiterea în țară a acesteia.
Sprintera, care trebuia sa concureze luni in proba feminină de 200 de metri, s-a plâns anterior pe rețelele de socializare că a fost înscrisă într-o altă cursă în scurt timp, dupa ce s-a constatat că unele coechipiere nu erau eligibile pentru a concura.
I-au dat o oră pentru a-și face bagajele
Tsimanouskaya a afirmat ca oficialii au venit in camera ei si i-au dat o oră pentru a-și face bagajele înainte de a fi escortată la Haneda. Ea spune că a fost „presată” de oficialii echipei să se întoarcă acasă și a cerut ajutorul CIO. Tsimanouskaya a cerut protecția poliției la terminalul aeroportului Haneda pentru a nu fi nevoită să se îmbarce în avion, exprimându-și temerile pentru siguranța sa dacă ar fi fost returnată în Belarus.
Republica Cehă și Polonia au anunțat public că sunt gata să ofere sportivei o viză.