Vizită în SUA a ministrului de Interne, Lucian Bode, la aniversarea a 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic România-SUA
O delegaţie a ministerului Afacerilor Interne, condusă de ministrul Lucian Bode, efectuează o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, în perioada 16-18 mai, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA.
„În cadrul vizitei, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, are întrevederi la Departamentul de Stat, Departamentul pentru Securitate Internă şi Congresul SUA. Discuţiile cu oficialii americani vizează eforturile instituţionale în acord cu recomandările Departamentului de Stat formulate în cadrul Raportului privind traficul de persoane (TiP Report), România dispunând de instrumentele necesare pentru un răspuns adecvat la provocările generate de acest tip de criminalitate, respectiv structuri, legislaţie, strategii şi planuri de acţiune”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, luni, AGERPRES.
Întâlnirile constituie o oportunitate de reconfirmare a cooperării foarte bune dintre autorităţile române şi agenţiile de aplicare a legii din SUA în domeniul combaterii criminalităţii organizate, cu accent pe combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii cibernetice, precum şi a intensificări schimbului de informaţii.
„În cadrul întrevederilor cu membri ai Congresului SUA, Lucian Bode va discuta provocările actualului context regional atât din perspectiva gestionării crizei umanitare generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cât şi în plan securitar.