Vlad Oprea rămâne sub control judiciar. Edilul din Sinaia nu are voie în Primărie

Publicat: 03 feb. 2025, 19:58, de Pavaloiu Andreea, în ACTUALITATE , ? cititori
Vlad Oprea rămâne sub control judiciar. Edilul din Sinaia nu are voie în Primărie
Vlad Oprea

Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, rămâne sub control judiciar. Magistrații de la Tribunalul București au respins luni, 3 februarie, plângerea acestuia. Îi este interzis, de asemenea, să-și exercite funcția de edil. 

Vlad Oprea rămâne sub control judiciar

Primarul din Sinaia rămâne sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA că a primit mită de sute de mii de euro, dar și alte infracțiuni. Vlad Oprea a contestat măsura, însă Tribunalul București a decis să-i respingă solicitarea.

De asemenea, magistrații au decis să mențină și interdicțiile impuse în acest caz. Primarul nu are voie să-și exercite funcția, dar nici să intre în sediul clădirii.

Ce acuzații îi sunt aduse edilului

Vlad Oprea este acuzat de infracțiuni grave. A fost pus sub control judiciar de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, trafic de influenţă în formă continuată şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

Totodată, el este urmărit penal pentru abuz în serviciu, spălarea banilor şi executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia.

Edilul a fost vizat de percheziții ale procurorilor anticorupție în 22 ianuarie. Pe 23 ianuarie, a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior pus sub control judiciar sub cauțiune. 600.000 de lei a avut de achitat, sumă pe care și-a asumat că o va plăti. În final, a garantat cu casa mamei sale, în vârstă de 83 de ani.

Conform surselor din presă, printre faptele pentru care este acuzat se numără și primirea unei mite uriașe. Ar fi luat nu mai puțin de 238.000 de euro pentru a facilita obținerea documentelor necesare construirii unui hotel în stațiunea Sinaia. Faptele ar fi avut loc la sfârșitul anului 2021 îi începutul anului 2022.