Vlad Oprea: „Un grup de interese vrea să pună mâna pe Sinaia”. Primarul acuză un complot
Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, acuză un complot după ce a fost plasat sub control judiciar. Edilul a făcut primele declarații în legătură cu acuzațiile ce îi sunt aduse. Susține că în spatele acestei situații se află „un grup de interese”.
Vlad Oprea acuză un complot: „Un grup de interese vrea să pună mâna pe Sinaia”
Vlad Oprea a fost plasat sub control judiciar, după ce inițial fusese reținut de procurorii DNA. Este vizat de acuzații grave de corupție, iar vineri s-a prezentat la sediul Poliției din Sinaia, după cum prevede procedura.
În fața jurnaliștilor, a negat acuzațiile ce îi sunt aduse. Ba mai mult, acuză că ar fi vorba despre un complot, conform Digi24.
„Este clar că în spatele acestor acțiuni e același grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia și e clar că nu am niciun fel de legătură cu cei care au păcălit zeci de români să cumpere apartamente de câte 2 sau 3 ori, ceea ce e iar un lucru de neacceptat”, a declarat Vlad Oprea, pentru Digi24.
Edilul a explicat că nu are voie să ia legătura cu anumite persoane și nici să-și exercite funcția. Susține că, până luni, va achita cauțiunea de 600.000 de lei, după cum a fost stabilit.
Primarul din Sinaia, acuzații grave de corupție
Vlad Oprea a fost plasat sub control judiciar după perchezițiile DNA efectuate atât la domiciliul său, cât și în biroul de la Primăria Sinaia. A fost dus ulterior la sediul DNA, unde au avut loc audieri. Printre acuzațiile ce îi sunt aduse se numără luarea de mită în formă continuată, fals în declaraţiile de avere, abuz în serviciu, precum şi desfăşurarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia.
Conform informațiilor din presă, ar fi primit mită în schimbul eliberării documentelor necesare pentru construirea unui hotel din Sinaia. Este vorba despre o sumă uriașă: 238.000 de euro.