Vlad Voiculescu, după tragedia de la Spitalul Victor Babeș: Am solicitat de la DSP București avizul de funcționare. Unitatea mobilă respectă normele de sănătate publică

Publicat: 13 apr. 2021, 16:16, de Mădălina Bălăceanu, în Sănătate , ? cititori
Vlad Voiculescu, după tragedia de la Spitalul Victor Babeș: Am solicitat de la DSP București avizul de funcționare. Unitatea mobilă respectă normele de sănătate publică

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că sistemul sanitar este suprasolicitat, oamenii au obosit, echipamentele sunt la limite, însă nimic din toate acestea nu justifică o tragedie, precum cea care a avut loc la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală.

„Știm deja că sistemul sanitar e suprasolicitat, oamenii sunt obosiți, echipamentele sunt la limită, dar nimic din toate astea nu justifică o tragedie. Am solicitat azi de la DSP București avizul de funcționare al unității mobile de ATI. Aceasta a eliberat pe 9 aprilie avizul de funcționare cu caracter temporar pe durata stării de alertă, la fel ca-n alte cazuri.

Din punctul de vedere al raportului DSP, unitatea mobilă respectă normele de igienă și de sănătate publică.

Am cerut DSP-urilor să prezinte avizele de funcționare ale acestor unități mobile, iar o echipă a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor medicale va face parte din echipa de anchetă, care e coordonată de Parchet acum”, a declarat Voiculescu.

Context

Trei pacienți dintr-o unitate mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeș din București au decedat în urma unei defecțiuni la instalația de oxigen. Alți cinci pacienți au fost transferați din unitatea mobilă. Unitatea mobilă de terapie intensivă a fost dată în folosință sâmbătă și era ocupată la capacitate maximă, respectiv opt paturi.

Citește și: