Vlad Voiculescu: Primele vaccinuri anti-COVID ajung în România pe 26 decembrie
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, joi, la RFI, că primul vaccin împotriva COVID-19 va sosi în ţara noastră pe 26 decembrie, personalul medical are prioritate la vaccinare şi „nimeni nu va sări rândul”.
„Prioritatea absolută este în mod evident gestionarea pandemiei şi pregătirea campaniei de vaccinare. Primul vaccin va sosi pe 26, adică practic poimâine (…). Cred că orice relaxare din partea noastră, a tuturor, şi evident orice relaxare din partea autorităţilor ar fi o greşeală, ar fi o greşeală mare acum, în perioada sărbătorilor”, a afirmat Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că vor fi personalităţi care se vor vaccina.
„Dar nimeni nu va sări rândul, asta vă pot spune. Primii vor fi cei din personalul medical, cine va fi, nu pot să vă spun în acest moment, dar personalul medical are prioritate, nu politicienii, nu oricine altcineva”, a spus Voiculescu.
Întrebat dacă se va vaccina în faţa camerelor de filmat, pentru a da un exemplu, el a răspuns: „Da, sigur că da, dar atunci când îmi va veni rândul, deşi mi-ar plăcea să fiu vaccinat astăzi, deja”.
Ministrul Sănătăţii a adăugat că este „moderat optimist” în ce priveşte dorinţa românilor de a se vaccina.
„Sunt moderat optimist în dorinţa românilor de a se vaccina, cred că mulţi dintre noi vom avea de ales între respectarea cu stricteţe, cu şi mai mare stricteţe a tuturor măsurilor, cu purtarea permanentă a măştii şi toate celelalte măsuri pentru protejarea tuturor celorlalţi şi vaccinare”, a afirmat Vlad Voiculescu.
Întrebat dacă vor fi cooptate personalităţi în campania de vaccinare, ministrul Sănătăţii a răspuns afirmativ.
„Nu am nicio îndoială în privinţa asta şi da, va fi o campanie de comunicare, pe care am de gând să o pregătesc, împreună cu colegii de la celelalte ministere şi împreună cu preşedintele României, care este direct implicat”, a declarat Vlad Voiculescu.