Volodimir Zelenski, interviu din buncăr (VIDEO)
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acordat un interviu pentru CNN, dintr-un buncăr secret. Zelenski este de părere că, atât timp cât atacurile ordonate de Putin asupra orașelor din Ucraina nu se vor opri, va fi foarte greu de negociat un acord de pace.
În interviul său acordat pentru CNN din buncărul secret din capitala Ucrainei, Zelenski spune că luptele trebuie să se oprească și să înceapă negocierile:
„Trebuie să vorbești în primul rând. Toată lumea trebuie să înceteze lupta și să se întoarcă la acel punct în care eram acum cinci, șase zile. Dacă ei nu sunt pregătiți pentru pace înseamnă că doar pierzi timpul”, a spus Volodimir Zelenski. „Nu sunt un simbol. Ucraina estre un simbol. Ucraina este inima Europei, iar acum cred că Europa vede că Ucraina este ceva special pentru această lume. De aceea, lumea nu poate pierde acest lucru special„, a declarat Zelenski în cadrul interviului.
„V-ați trimis delegația să se întâlnească cu rușii pentru discuții. A ieșit ceva concret din asta? Există speranțe, în timp ce lumea urmărește eforturile diplomatice?”, a întrebat Matthew Chance, de la CNN. „Eu am cerut, în primul rând, ca toată lumea să se oprească. Nu mai luptați, întoarceți-vă în punctul de unde a început totul, acum cinci, șase zile în urmă. Cred că sunt lucruri pe care le puteți face și că acest moment este foarte important”, a răspuns liderul ucrainean.
Dacă Ucraina cade…
”Este foarte important să se ştie că, dacă Ucraina cade, atunci toate aceste trupe (n.r. rușii) se vor afla la frontierele statelor membre NATO şi vă veţi confrunta cu aceeaşi problemă acolo”, a avertizat Zelenski.
Președintele ucrainean și-a exprimat regretul faţă de faptul că UE şi Statele Unite au ignorat apelurile Kievului la sancţiuni ”preventive”, înainte să înceapă războiul, însă a salutat impactul pe care sancţiunile actuale îl au asupra Rusiei. Zelenski a mai declarat că aliaţii Ucrainei i-au oferit o finanţare prin care să-l susţină în timpul războiului, însă i-a îndemnat să acţioneze rapid.
”Noi avem un război zilnic, aici, avem nevoie de ajutor zilnic”, a subliniat Zelenski. ”Nu este mult timp de discutat”.