Volodimir Zelenski – între Putin, Trump și supraviețuirea unei națiuni

Volodimir Zelenski a devenit președintele Ucrainei în 2019, făcând tranziția neașteptată de la lumea divertismentului la cea a politicii la cel mai înalt nivel. Începându-și mandatul ca un outsider politic cu o platformă anticorupție și promisiuni de reformă, Zelenski s-a confruntat curând cu provocări majore, culminând cu invazia militară rusă pe scară largă în februarie 2022. De atunci, el a evoluat într-un lider de război recunoscut pe plan internațional pentru curajul și reziliența sa, deși nu fără controverse interne.

De la actor de comedie la lider politic și lider de război

Ascensiunea fulminantă în politică:

În aprilie 2019, Zelenski – fără experiență politică prealabilă – a câștigat alegerile prezidențiale cu un scor zdrobitor, obținând ~73% din voturi în turul al doilea​. Campania sa neconvențională a capitalizat nemulțumirea față de vechea clasă politică și a promis combaterea corupției și încetarea războiului din Donbas.

Mesajul lui Zelenski s-a dorit a fi inclusiv și orientat spre unitate națională: el a contracarat retorica naționalistă a predecesorului său, Petro Poroșenko (care insistase pe „Armata, Limba, Credința”), pledând pentru o identitate civică ucraineană deschisă tuturor, indiferent de limbă sau etnie​.

Originar din sud-estul Ucrainei și vorbitor nativ de rusă, Zelenski a făcut apel în campanie la unitate, adresându-se și cetățenilor din regiunile ocupate (Crimeea și Donbas) într-un spirit de incluziune. Această abordare i-a adus o susținere largă în toată țara, capitalizând pe dorința publicului de schimbare și pace.

Primele măsuri în funcție:

La 20 mai 2019, Zelenski a fost învestit oficial ca al șaselea președinte al Ucrainei​. Chiar în discursul inaugural, rostit atât în ucraineană, cât și în rusă, el a chemat la unitate națională și a anunțat dizolvarea Parlamentului (Rada Supremă)​. Această mișcare îndrăzneață a fost menită să-i consolideze mandatul – partidul său nou-înființat, Slujitorul Poporului, nu avea reprezentare parlamentară la acea dată. Alegerile parlamentare anticipate din iulie 2019 i-au adus o victorie majoră, partidul prezidențial obținând 254 din 450 de mandate, prima majoritate absolută din istoria post-sovietică a Ucrainei​. Astfel, Zelenski a preluat conducerea țării cu un sprijin popular considerabil și cu control asupra agendei legislative – un avantaj rar, care i-a permis inițierea rapidă a unor reforme.

De la comedie la diplomație și guvernare:

În primii ani, Zelenski a trebuit să își dovedească seriozitatea ca lider. Mulți erau inițial sceptici că un fost showman ar putea face față provocărilor geopolitice dure. Totuși, el și-a valorificat experiența în divertisment în mod constructiv: abilitățile de comunicare și talentul de a empatiza cu publicul s-au dovedit atuuri valoroase în politică​.

Zelenski a renunțat la „teatrul” politic tradițional bazat pe populism gol și a preferat un stil direct, autentic – „folosind comunicarea sinceră, nu presiunea, pentru a câștiga voturi”​. Înainte de a fi președinte, în spectacolele sale satirice el promovase o viziune politică ce valoriza identitățile locale și ridiculiza aroganța liderilor – aceasta l-a ajutat ulterior să rămână aproape de oameni.

Odată ajuns în funcție, Zelenski a continuat anumite reforme de decentralizare începute anterior, menite să împuternicească administrațiile locale​. Ironia face că un actor specializat în parodii politice a ajuns să schimbe modul în care se face politică în Ucraina, luând în serios guvernarea acolo unde predecesorii uneori mimau reforme.

Transformarea într-un lider de război:

Până la începutul anului 2022, președinția lui Zelenski trecuse prin suișuri și coborâșuri. Popularitatea sa fluctua (scăzând de la entuziasmul inițial din 2019 din cauza provocărilor economice, pandemiei de COVID-19 și stagnării păcii în Donbas). Însă invazia Rusiei din 24 februarie 2022 a marcat o cotitură istorică atât pentru Ucraina, cât și pentru destinul lui Zelenski ca lider. Războiul l-a forjat într-un comandant pe timp de criză, schimbându-i chiar și comportamentul și personalitatea: dacă înainte era perceput drept un președinte jovial și optimist, ulterior a devenit aproape de nerecunoscut față de comedianul bonom din 2019, arată analiștii​.

Războiul l-a maturizat rapid și i-a accentuat latura gravă, orientată spre sacrificiu și determinare. Spiritul său combativ și capacitatea de a inspira rezistență au venit ca o surpriză pentru mulți observatori internaționali. Chiar elemente din trecutul său artistic – abilitatea de a comunica eficient și de a gestiona imaginea publică – s-au dovedit a fi „un antrenament valoros” pentru rolul de lider în vreme de război, permițându-i să convingă liderii occidentali și opinia publică globală să sprijine lupta Ucrainei​.

În esență, Zelenski a reinventat rolul președintelui ucrainean, devenind figura centrală a rezistenței naționale împotriva agresiunii și un nume cunoscut pe scena mondială.

Confruntarea invaziei rusești: decizii-cheie și atitudine

Rezistența în orele critice ale invaziei:

În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Rusia a declanșat un atac pe scară largă împotriva Ucrainei. Ca răspuns, Zelenski a decretat imediat legea marțială în țară și a ordonat mobilizarea generală a rezerviștilor. Poate cel mai definitoriu moment al leadership-ului său a fost decizia de a rămâne în Kiev, în pofida informațiilor că trupele ruse plănuiau să asedieze capitala și că el era ținta principală. Când aliații occidentali i-au oferit ajutor pentru evacuare, Zelenski ar fi refuzat categoric, afirmând celebrul mesaj: „Lupta e aici; am nevoie de muniție, nu de o plimbare (cu mașina)”, conform relatărilor din presa internațională​.

Deși această replică nu a fost confirmată oficial de guvernul SUA sau de biroul său, ea a fost larg mediatizată și a devenit simbolică pentru atitudinea sa de sfidare​. Cert este că președintele nu și-a părăsit postul, rămânând alături de membrii guvernului în Kiev chiar și când orașul era amenințat direct. Această alegere personală de a împărtăși soarta cetățenilor, în loc să se refugieze într-un loc sigur, a avut un efect electrizant asupra moralului național: ucrainenii și-au văzut președintele pe străzi, apărând clădirile guvernamentale, într-o înregistrare video făcută cu telefonul, declarând că „suntem cu toții aici” – un gest care a transmis clar că statul ucrainean nu avea să capituleze.

Comandant suprem și comunicator de criză:

Pe parcursul invaziei, Zelenski a demonstrat un leadership ferm și hotărât, luând decizii rapide menite să organizeze apărarea țării. El a delegat comanda operațională armatei, având încredere în generalii săi, dar a rămas vizibil ca fața și vocea rezistenței. Zilnic, uneori chiar noaptea târziu, președintele a adresat mesaje video populației, oferind actualizări, consolare și îndemnuri la unitate. Aceste discursuri video – transmise în mediul online și preluate de mass-media globală – au galvanizat atât ucrainenii, cât și simpatizanții din întreaga lume. Zelenski a arătat empatie față de suferințele oamenilor (condamnând bombardamentele asupra civililor ca acte de terorism) și, simultan, o voință de neclintit de a nu ceda teritoriul. Tonul său s-a schimbat față de perioada pre-război: dincolo de optimismul de odinioară, acum transmitea gravitate și hotărâre. Congresmanul american Michael McCaul observa că transformarea lui Zelenski în lider de război s-a cimentat din momentul în care „a refuzat să fie evacuat la începutul războiului, în timp ce trupele ruse înaintau spre Kiev”​ – acel gest inițial de curaj definind percepția sa ulterioară ca lider inspirator pe timp de conflict​.

Un alt aspect notabil a fost diplomația de război dusă de Zelenski. În paralel cu gestionarea situației interne, el a inițiat un tur virtual de forță pe scena internațională: în primele luni ale invaziei, a vorbit prin videoconferință în fața parlamentelor lumii (inclusiv în Congresul SUA, Parlamentul Britanic, Bundestag, Knesset etc.), adaptându-și mesajul fiecărui public prin referințe istorice și emoționale.

Această ofensivă diplomatică fără precedent – practic, un președinte sub asediu adresându-se direct altor națiuni – a avut un impact enorm. Zelenski a cerut consecvent sprijin militar („închideți cerul Ucrainei”, a implorat el pentru impunerea unui no-fly zone, deși aliații au refuzat temându-se de escaladare) și ajutor economic, argumentând că Ucraina luptă nu doar pentru sine, ci pentru valorile democratice comune.

Mesajele sale au fost adesea încărcate de indignare morală: a subliniat că ucrainenii „plătesc cu sânge” pentru a apăra lumea liberă de agresiunea rusă, punând presiune pe Occident să nu rămână pasiv​. Deși uneori acest ton insistent a generat iritare discretă în rândul unor oficiali occidentali (un diplomat european a remarcat că Zelenski „repetă de 15 ori ce are nevoie… și nu renunță” la cererile sale)​, perseverența sa a ținut Ucraina în atenția lumii.

Decizii-cheie în timpul războiului:

Pe plan intern, Zelenski a luat decizii dificile pentru a maximiza șansele Ucrainei de a rezista:

a semnat rapid ordine de mobilizare a zeci de mii de rezerviști și voluntari;

a extins legea marțială în mod repetat (ceea ce a amânat orice alegeri pe durata conflictului, consolidând puterea executivă pe timp de urgență);

a creat o administrație militară unificată pentru comunicarea publică (toate canalele TV majore au fost unite într-un telemaraton informativ național, pentru a combate propaganda și a menține moralul​).

În același timp, a luat decizia dură de a suspenda partidele politice proruse și de a interzice propaganda favorabilă inamicului​, argumentând că unitatea internă este vitală în fața invadatorilor.

Aceste măsuri au fost justificate ca necesare „pentru a menține un front unit în lupta contra Rusiei”​, deși au atras critici privind limitarea unor libertăți democratice – aspect discutat în secțiunea de controverse interne.

Pe plan militar strict, Zelenski a sprijinit acțiunile îndrăznețe ale armatei ucrainene: de exemplu, în august-septembrie 2022, a dat undă verde unei contraofensive-surpriză în regiunea Harkov, care s-a soldat cu eliberarea unui teritoriu vast, aproape întreaga provincie fiind recucerită în doar câteva zile​.

Ulterior, în noiembrie 2022, el a salutat recucerirea orașului Herson, primul mare centru regional eliberat de sub ocupația rusă​. Zelenski a ținut să fie prezent, când securitatea a permis, în teritoriile eliberate – fiind văzut alături de civilii și soldații victorioși, de pildă în Bucea, Irpin sau Herson, pentru a marca prin simboluri vizuale victoria și revenirea autorității legitime. Aceste apariții în mijlocul zonelor devastate au demonstrat că președintele își asumă riscuri personale și că empatizează direct cu populația afectată de război.

Atitudinea față de negocieri și pace:

De la începutul invaziei, Zelenski a exprimat că este deschis negocierilor pentru încetarea focului, însă nu în termeni de capitulare. În martie 2022, reprezentanții ucraineni și ruși s-au întâlnit pentru discuții de pace (în Belarus și apoi la Istanbul), iar la un moment dat Kievul a sugerat disponibilitatea de compromis pe subiecte precum statutul de neutralitate. Însă descoperirea atrocităților comise de trupele ruse în zone precum Bucea în aprilie 2022 a schimbat tonul: Zelenski a acuzat Rusia de genocid și a spus că aceste crime fac mult mai dificilă orice negociere.

În septembrie 2022, după ce Rusia a organizat pseudo-referendumuri și a declarat anexarea ilegală a patru regiuni ucrainene, Zelenski a reacționat ferm: a semnat un decret prin care excludea posibilitatea de a negocia cu Vladimir Putin atât timp cât acesta rămâne președintele Rusiei, subliniind că Ucraina va discuta doar cu un alt lider rus, într-un alt context​. Practic, după acel moment, poziția oficială a Kievului a devenit că o „pace” impusă de Rusia prin ocupație nu este acceptabilă – singura cale spre pace ar fi retragerea invadatorilor din teritoriile recunoscute internațional ale Ucrainei. Totuși, în 2023, pe măsură ce războiul intra într-o fază prelungită și frontul se stabiliza parțial, Zelenski a început să vorbească și despre conceptul de „pace justă” într-un sens mai nuanțat.

De exemplu, la jumătatea anului 2024 a subliniat nevoia urgentă de a obține o pace corectă, menționând planul Ucrainei de a organiza o a doua întâlnire internațională pentru pace, la care eventual să participe și un reprezentant al Moscovei​.

În declarațiile publice, Zelenski insistă însă că „nu dorim să lungim acest război și trebuie să ajungem la o pace dreaptă cât mai curând posibil”, după cum a afirmat la Kiev pe 28 iunie 2024​, reiterând că pacea reală nu poate fi decât cea care respectă dreptul internațional și suveranitatea Ucrainei.

Pe tot parcursul conflictului, Zelenski a manifestat o încredere de nezdruncinat în victoria Ucrainei, combinată cu apeluri la unitatea internațională contra agresiunii ruse. „Ucraina nu va ceda” este, în esență, mesajul clar transmis zilnic de Zelenski – o claritate de mesaj și scop pe care analiștii o consideră unul dintre factorii ce au galvanizat rezistența: „Zelenski a fost măiastru în a furniza claritate: claritatea unui singur om la comandă, claritatea efortului de război și claritatea mesajului”, notează un expert, subliniind că el personifică voința de neclintit a întregului popor ucrainean de a nu se da bătut​.

Această atitudine neînfricată în fața uneia dintre cele mai mari armate ale lumii a transformat un conflict care părea inegal într-o luptă pentru libertate care a câștigat admirația globală.

Puncte forte ale leadership-ului lui Zelenski

Carismă și comunicare excepțională:

Una dintre cele mai recunoscute calități ale lui Zelenski este abilitatea sa de comunicare, rafinată în anii de actorie și producție de comedie. El a știut să transmită mesaje complexe într-un mod accesibil și emoționant, fie că vorbește națiunii în momente de criză, fie că se adresează parlamentelor străine.

Pregătirea sa ca entertainer i-a oferit un simț fin al limbajului corporal și al retoricii; astfel, în plin război, a reușit să inspire curaj și determinare prin simple apariții video filmate cu telefonul, în care apărea nebărbierit, în tricou verde militar, spunând povestea rezistenței ucrainene.

Simon Shuster, un jurnalist care a petrecut timp îndelungat cu Zelenski, a remarcat că experiența de entertainer a fost un antrenament valoros pentru rolul său de a convinge liderii occidentali și cetățenii lor să sprijine lupta Ucrainei​. Practic, Zelenski a dat o lecție de leadership prin comunicare autentică: a vorbit mereu din inimă, folosind adesea umorul sau referințele culturale potrivite, dar și o sinceritate gravă când situația a cerut-o.

Această carismă comunicativă a avut și efect de mobilizare: s-a spus despre el că a demonstrat lumii „cum curajul poate fi la fel de contagios ca frica”, inspirând popoare și națiuni să se unească în apărarea libertății​.

Curaj personal și exemplu moral:

Zelenski a arătat un curaj personal remarcabil, devenind un simbol al rezistenței.

Decizia sa de a rămâne în Kiev sub bombe, vizitele repetate pe linia frontului și în orașele bombardate au transmis mesajul că președintele își împarte soarta cu cetățenii. Această conduită a fost adesea comparată cu cea a altor mari lideri istorici pe timp de război – presa occidentală l-a numit pe Zelenski „cel mai inspirator lider de război occidental de la Churchill încoace”​.

Personalitatea sa modestă, empatică, combinată cu determinarea de fier, i-a conferit o autoritate morală aparte. Imaginile cu el mergând prin Bucha devastată sau decorând soldați pe front au un impact puternic, demonstrând leadership prin exemplu personal.

Capacitatea de a unifica și motiva:

În interiorul Ucrainei, Zelenski a reușit să mențină unitatea națională într-un mod neașteptat, dat fiind că venea la putere într-o țară polarizată. Balansând cu grijă forțele politice, el a făcut astfel încât, odată războiul început, practic toate facțiunile majore să pună arma jos în plan politic și să se alăture efortului comun de apărare a țării.

Această coerență internă – fără lupte intestinale majore pe perioada conflictului – i se atribuie parțial abilității lui Zelenski de a gestiona echilibrul politic. Un istoric nota că unitatea și coerența efortului de război reflectă echilibrul pe care Zelenski l-a imprimat forțelor politice din Ucraina​.

Popularitatea sa internă, care înainte de invazie scăzuse sub 30%, a urcat rapid în primele luni de război, menținându-se în jur de 60% în 2023 – un nivel „ridicat, având în vedere situația extrem de dificilă”​. Faptul că majoritatea covârșitoare a ucrainenilor au încredere în președintele lor pe timp de război indică forța sa ca lider unificator, capabil să coaguleze voința populară.

Rezistență și anduranță în condiții de stres:

Un alt punct forte esențial este reziliența fizică și psihică a lui Zelenski. Războiul a impus un ritm extenuant conducerii Ucrainei – președintele însuși dormind foarte puțin, lucrând practic 24/7, mutându-se frecvent pentru siguranță. Fostul ministru al apărării, Oleksii Reznikov, descrie un Zelenski mereu pe fugă, cu un „rucsac pregătit cu un schimb de haine și periuță de dinți”, care „doarme fragmentat câteva ore, având consultații și teleconferințe și noaptea”, trăind într-un „maraton nesfârșit” de stres​.

Cu toate acestea, Zelenski a dat dovadă de o capacitate extraordinară de a îndura presiunea. Colaboratorii săi au remarcat rezistența sa mentală și memoria sa excepțională, care îi permite să țină minte detalii și nume într-o perioadă haotică​. Reznikov a observat că această memorie și inteligență l-au ajutat pe Zelenski chiar să învețe rapid limba engleză în plin efort diplomatic​.

Această rapiditate în învățare și adaptare s-a văzut și în modul cum un fost comic „fără experiență geopolitică” a făcut față uneia dintre cele mai complexe crize internaționale​reuters.com. Scepticii care îi reproșau lipsa de experiență au fost contraziși de „mărimea luptei din câine, nu mărimea câinelui în luptă”, după cum parafraza Reznikov celebrul citat al lui Mark Twain despre combativitatea lui Zelenski​.

Abilitatea de a galvaniza sprijin internațional:

Zelenski a dovedit un talent remarcabil în a sensibiliza comunitatea internațională. Prin discursurile sale sincere și pline de pasiune, a reușit să obțină un flux neîntrerupt de ajutoare militare și financiare pentru Ucraina. Abilitatea de a se adresa direct popoarelor – de exemplu, discursul către Congresul SUA sau mesajele către publicul european – a creat o presiune publică asupra liderilor lumii să acționeze.

Un comentator observa că „adevărata natură a unui astfel de leadership este misterioasă”, dar Zelenski pare să fi găsit formula de a suscita empatie globală și acțiune concretă​. În mod repetat, el a mulțumit aliaților pentru sprijin dar a și subliniat că miza depășește granițele Ucrainei, ceea ce a generat un sentiment de solidaritate internațională rar întâlnit.

Ca rezultat, el și poporul ucrainean au fost distinși cu numeroase premii și onoruri simbolice (de exemplu, Zelenski și „spiritul Ucrainei” au fost desemnați Persoana Anului 2022 de către revista Time pentru „demonstrarea faptului că curajul poate fi la fel de contagios ca teama” și pentru mobilizarea lumii în apărarea democrației​).

În sinteză, punctele forte ale lui Volodimir Zelenski ca lider țin atât de trăsăturile personale (carismă, curaj, rezistență), cât și de competențe dobândite (arta comunicării, inteligență emoțională, capacitate de decizie sub presiune). Ele au contribuit la supraviețuirea Ucrainei în momente critice și la transformarea imaginii sale din „comedian devenit președinte” în erou național și lider global respectat.

Vulnerabilități și critici la adresa lui Zelenski

Nicio analiză obiectivă a liderului ucrainean nu poate ignora și zonele unde prestația sa a fost contestată sau aspectele vulnerabile ale stilului său de conducere. În ciuda succeselor evidente, Zelenski s-a confruntat cu critici legate de tendințe potențial autoritare, de erori în gestionarea unor probleme interne și de reacții controversate în anumite situații.

Centralizarea puterii și marginalizarea opoziției:

O acuzație frecvent formulată este că, pe parcursul războiului, Zelenski a concentrat tot mai multă putere în mâinile sale și ale cercului său restrâns, în detrimentul proceselor democratice obișnuite. Dacă în 2019 el fusese ales ca un outsider anti-sistem, pe durata legii marțiale el a ajuns de facto conducătorul unui stat în stare de urgență permanentă.

Reuters nota că „principalii rivali politici ai lui Zelenski au fost excluși din procesul de decizie asupra problemelor cheie precum strategia militară, guvernarea și relațiile internaționale pe toată durata războiului”, iar mulți ucraineni resimt o neliniște față de „concentrarea puterii în mâinile echipei sale”​.

Practic, opoziția politică a fost „înghețată” – atât din motive obiective (unele partide pro-ruse au fost interzise pentru că susțineau invazia), cât și prin dinamica naturală a unirii în jurul drapelului. Acest lucru a ridicat însă îngrijorări legate de controlul și echilibrul puterilor: Rada (parlamentul) a ajuns să aibă un rol diminuat, guvernul executând în mare parte deciziile luate în cercul prezidențial.

Chiar înainte de război, analiști precum Gwendolyn Sasse remarcau drept slăbiciune a lui Zelenski „încrederea excesivă în oamenii de încredere în locul instituțiilor”, ceea ce a menținut parlamentul într-o stare de slăbiciune instituțională și „nivel foarte scăzut de încredere” din partea publicului​. Exemplul tipic citat este numirea unor vechi prieteni sau asociați în funcții cheie – de pildă, Ivan Bakanov (prieten din copilărie) la conducerea Serviciului de Securitate (SBU) sau Andrii Iermak (colaborator apropiat) ca șef al Cancelariei Prezidențiale. Această abordare personalistă a puterii a funcționat eficient în momente de coeziune, dar a generat percepția că Zelenski conduce un „cerc interior” destul de opac.

Un episod notoriu a fost demiterea fulger în iulie 2022 a șefului SBU (Bakanov) și a Procurorului General, pe fondul dezvăluirii că numeroși ofițeri din subordinea lor colaboraseră cu inamicul. Deși decizia a fost justificată de rațiuni de securitate, unii au criticat modul în care președintele a trecut peste proceduri și a epurat instituțiile fără consultări largi – văzând în asta un semn de impulsivitate și autoritarism.

Un alt exemplu este suspendarea prin decret a 11 partide politice (în mare parte mici formațiuni de orientare pro-rusă) la începutul războiului și adoptarea ulterioară a unei legi care le-a interzis definitiv activitatea​. În plus, toate posturile TV naționale au fost unite într-un singur canal public sub supravegherea guvernului, o măsură fără precedent în țara care avea înainte o presă foarte pluralistă​.

Opozanții au avertizat că aceste „restricții ale libertăților civile ar putea continua” și după război dacă nu sunt monitorizate​. Zelenski insistă că asemenea măsuri sunt temporare, dictate de supraviețuirea statului, și a promis de fiecare dată revenirea la viața democratică normală după conflict.

Cu toate acestea, organizații de monitorizare și jurnaliști au rămas vigilenți, unii acuzând presiuni subtile asupra presei și societății civile chiar și în timpul războiului (câteva cazuri de jurnaliști investigați pentru critică sau restricționarea accesului presei la linia frontului au fost semnalate​).

Stil de conducere impetuos și intoleranță la critici:

Pe plan personal, Zelenski este descris de colaboratori ca având un temperament perfecționist și adesea impacient. Ritmul infernal al războiului l-a făcut mai puțin tolerant la greșeli, notează apropiații​. Dacă înainte de invazie era cunoscut pentru firea jovială și relaxată, pe timp de război Zelenski a devenit „mai dur și mai decis”, uneori „pradă paranoiei” (justificate de multiplele tentative rusești de asasinat și subminare)​.

Un membru al echipei sale povestea că președintele nu ezită să dea afară din ședințe oficialii care nu sunt bine pregătiți: „dacă vede oameni nepregătiți sau care se contrazic între ei, spune: ieșiți afară, n-am timp de asta”​reuters.com.

Această exigență extremă asigură eficiența, dar poate crea un climat de teamă în rândul funcționarilor inferiori, care ezită să-l contrazică. Criticii interni îl acuză uneori pe Zelenski de conducere unipersonală și eliminarea vocilor independente din procesul decizional.

De exemplu, relația sa cu primarul Kievului, Vitali Kliciko, a fost tensionată: în 2022 au existat neînțelegeri privind gestionarea eforturilor de apărare civilă a capitalei (Zelenski a criticat pregătirea adăposturilor la un moment dat, iar Kliciko a replicat voalat că nu e momentul de dispute).

De asemenea, relația cu fostul președinte Petro Poroșenko, lider al opoziției pro-europene, a fost marcată de ostilitate; administrația Zelenski l-a pus sub acuzare pe Poroșenko într-un dosar de presupusă trădare (achiziții de cărbune din teritoriile separatiste) chiar înainte de invazie, ceea ce mulți au interpretat ca pe o vendetă politică. Războiul a înghețat acel proces, iar Poroșenko s-a arătat solidar cu guvernul în rezistența anti-rusă, dar rivalitatea dintre cei doi a rămas latentă.

Aceste episoade alimentează percepția că Zelenski poate fi ranchiunos cu oponenții și dispus să-i „închidă pe tușă” dacă îi consideră neloiali sau ineficienți.

Libertatea presei și transparența guvernării:

Deși Ucraina a menținut în linii mari o viață media liberă și vibrantă chiar și sub lege marțială (există încă instituții media independente, precum Kyiv Independent sau Ukrainska Pravda, care critică autoritățile), unele acțiuni ale puterii au ridicat semne de întrebare.

Zelenski a promulgat la finalul lui 2022 o lege care extinde prerogativele autorității statului de a reglementa media, criticată pentru posibilitatea de a restrânge libertatea presei​. De asemenea, s-au raportat incidente de intimidare a jurnaliștilor: în 2023, mai mulți editori ucraineni și organizații internaționale au semnalat presiuni, cenzură și lipsă de acces la informații în numele securității naționale​.

Câteva cazuri concrete: acuzații că anumiți jurnaliști incomozi ar fi fost recrutați forțat pe front ca represalii​, lipsa conferințelor de presă deschise (Zelenski a dat foarte puține interviuri presei ucrainene de la începutul invaziei​) și absența de progrese în investigarea unor atacuri anterioare împotriva ziariștilor.

Chiar dacă multe dintre aceste restricții sunt probabil inevitabile în context de război (guvernul fiind preocupat să nu dezvăluie informații strategice sau să nu creeze panică), îngrijorarea societății civile este că executivul s-ar putea obișnui cu aceste puteri sporite. Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) a cerut administrației Zelenski „să oprească intimidarea presei și să asigure independența media”, subliniind importanța acestor valori chiar și în vreme de război​.

Până în prezent, nu s-au înregistrat derapaje majore (precum arestări ale ziariștilor critici), dar spațiul de manevră al presei s-a restrâns vizibil. Aceasta constituie o vulnerabilitate pentru imaginea democratică a lui Zelenski, mai ales în ochii unor observatori occidentali care văd în libertatea presei un barometru al sănătății democratice.

Provocări în gestionarea mobilizării și corupția de război:

O altă zonă sensibilă a fost administrarea efortului de mobilizare militară. La începutul invaziei, mii de ucraineni s-au înrolat voluntar, animați de patriotism. Pe măsură însă ce războiul s-a prelungit și pierderile au crescut, autoritățile au recurs la mobilizări succesive de rezerviști pentru a completa trupele de pe front. Acest proces nu a fost lipsit de probleme.

În vara lui 2023 a izbucnit un scandal de corupție în centrele de recrutare: investigații ale procuraturii și presei au dezvăluit că unii șefi locali de comisariate militare ar fi luat mită pentru a scuti anumiți bărbați de la înrolare sau pentru a-i ajuta să plece din țară, încălcând interdicțiile​.

Drept reacție, Zelenski a luat o măsură drastică – în august 2023 a demis toți comandanții regionali ai birourilor de recrutare militară din țară​. Mesajul transmis a fost de toleranță zero față de corupție, președintele arătând că în timp de război orice abuz echivalează cu trădarea.

Totuși, decizia nu a fost lipsită de controverse: Valeri Zalujnîi, comandantul-șef al forțelor armate, a criticat public demiterile în bloc, afirmând în decembrie 2023 că „aceștia erau profesioniști, știau să-și facă treaba, iar acum nu mai sunt”​ și sugerând că reorganizarea bruscă a sistemului de recrutare ar fi afectat temporar eficiența mobilizării.

Opinia sa a evidențiat o tensiune între abordarea politico-morală a lui Zelenski și pragmatismul militar: Zalujnîi a afirmat că ar prefera să se revină la vechiul sistem de recrutare, care era rodul experienței, în loc să se încerce unul complet nou în plin conflict​. Presa ucraineană a relatat despre „un istoric lung de tensiuni crescânde” între cei doi, Zelenski și Zalujnîi, unii speculând că perspectivele lor diferite (optimismul public neabătut al președintelui vs. realismul uneori sumbru al generalului) au dus la fricțiuni​.

Deși nu s-a ajuns la o ruptură deschisă – Zalujnîi continuă să conducă armata, iar Zelenski îl sprijină – aceste episoade arată că gestionarea războiului nu a fost lipsită de erori și conflicte interne. Mobilizarea rămâne un subiect delicat: restricțiile precum interdicția bărbaților apți de a părăsi țara au fost necesare, dar dureroase social; unele familii și ONG-uri au reclamat lipsa de transparență în criteriile de recrutare, sau echiparea insuficientă a noilor soldați – probleme pe care Zelenski a trebuit să le abordeze într-un context în care fiecare critică poate fi exploatată de propaganda adversă.

Acuzații de lentoare în reforme anticorupție:

Înainte de război, un reproș major la adresa președintelui a fost că nu a livrat suficient de rapid reformele anticorupție promise. De exemplu, deși instituții noi (precum Biroul Național Anticorupție și Parchetul Special Anticorupție) fuseseră create încă din perioada anterioară, multă vreme Zelenski a ezitat să numească un procuror-șef anticorupție independent, generând suspiciuni că ar prefera să mențină controlul politic asupra justiției.

În 2021, Pandora Papers au dezvăluit că Zelenski și apropiații săi avuseseră firme offshore – o practică obișnuită anterior în Ucraina, dar stânjenitoare pentru un politician ce și-a construit imaginea pe integritate. Războiul a pus însă aceste subiecte în plan secund; combaterea corupției a revenit totuși în atenție în 2023, când a devenit clar că pentru a primi asistență masivă occidentală, Kievul trebuie să arate progres.

Zelenski a reacționat cu o serie de demiteri și anchete împotriva unor oficiali acuzați de corupție (inclusiv schimbarea ministrului apărării în septembrie 2023 după un scandal privind achiziții supraevaluate de alimente pentru armată​).

Chiar și așa, criticii remarcă faptul că multe personaje influente (oligarhi sau figuri controversate) nu au fost serios deranjate de autorități – semn că Zelenski încă evită confruntarea directă cu anumite interese atunci când prioritățile războiului domină agenda.

În concluzie, vulnerabilitățile lui Zelenski ca lider țin în principal de potențiale derapaje ale echilibrului democratic sub stresul războiului și de dificultatea de a gestiona impecabil un stat sub asediu. Suspendarea mecanismelor democratice normale (alegeri, opoziție politică, mass-media independentă) a fost în parte inevitabilă, însă creează riscul ca, odată conflictul terminat, Ucraina să se trezească cu instituții slăbite și cu un precedent periculos de personalizare a puterii.

Mai mult, stilul său direct și autoritar în situații de criză, deși eficient pe termen scurt, ar putea genera opoziție sau nemulțumiri dacă este perceput ca lipsit de consultare. Criticile interne – venite în surdină acum, din loialitate în vremuri grele – ar putea deveni mai vocale pe viitor, iar Zelenski va trebui să demonstreze că poate renunța benevol la puterile extinse de război în favoarea democrației, odată ce amenințarea dispare. Capacitatea sa de a gestiona această tranziție va fi un test la fel de important ca și conducerea în luptă.

Percepția internațională asupra lui Zelenski

În doar câțiva ani, Zelenski a trecut de la a fi aproape necunoscut pe scena internațională la a deveni una dintre cele mai recognoscibile figuri mondiale. Percepția asupra sa în afara Ucrainei este în general împărțită între admirația copleșitoare a lumii democratice și demonizarea sau scepticismul afișat de regimurile și vocile pro-ruse. Imaginea sa externă reflectă în mare măsură falia geopolitică creată de război.

Erou în ochii Occidentului:

În țările occidentale (SUA, Canada, majoritatea statelor UE, Marea Britanie, etc.), Zelenski este privit preponderent ca un erou al timpurilor noastre și un simbol al luptei pentru libertate. Mass-media occidentală îl elogiază adesea, comparându-l cu lideri legendari: un articol îl numea „cel mai inspirator lider occidental de război de la Winston Churchill”​, evidențiind parale între discursurile sale în vremuri întunecate și cele ale premierului britanic din Al Doilea Război Mondial.

Revista Time l-a onorat cu titlul de Persoana Anului 2022, menționând că „prin curajul său a unit oameni și națiuni în apărarea libertății, amintind lumii cât de fragilă este democrația – și pacea”​. Imaginile cu Zelenski îmbrăcat simplu în haine militare, alături de civili speriați sau vorbind în fața drapelelor ucrainene găurite de gloanțe, au devenit iconice în presa globală.

Pentru publicul occidental, Zelenski personifică rezistența împotriva tiraniei. Politicieni din toată lumea liberă, indiferent de orientare, și-au exprimat admirația: de la parlamentari europeni care i-au aplaudat în picioare intervențiile video, până la președinți și prim-miniștri care l-au primit cu onoruri în vizitele sale externe.

În decembrie 2022, când Zelenski a efectuat prima sa deplasare în străinătate de după invazie, vizitând Washingtonul, a fost întâmpinat ca un oaspete de onoare; în Congresul SUA a fost salutat cu ovații bipartizane rar întâlnite, iar președintele Biden l-a numit „omul care a insuflat lumii întregi curajul poporului ucrainean” (subliniind că „vom sta alături de tine atâta timp cât va fi nevoie”).

În iarna lui 2023, Zelenski a vizitat Londra, Parisul, Bruxelles-ul, unde a fost primit cu entuziasm – imaginea sa îmbrățișându-l pe regele Charles al III-lea sau vorbind în fața Parlamentului britanic la Westminster Hall a subliniat încă o dată caracterul istoric al momentului. Prin urmare, percepția occidentală este covârșitor pozitivă: Zelenski este văzut ca un lider curajos, autentic și articulat, care a reușit să schimbe cursul unui conflict disproporționat mobilizând sprijinul global.

Desigur, există și unele voci critice sau interogative în Occident – de pildă, anumiți comentatori sau politicieni izolați (din extremă dreapta sau stânga) l-au acuzat fie că cere prea mult ajutor, fie că ar trebui să fie mai deschis la negocieri. Însă aceste opinii sunt marginale comparativ cu valul de simpatie generală.

Un aspect important în ochii Occidentului este că Zelenski a reușit să pună conflictul într-o lumină ideologică clară – democrație vs autoritarism. În mod repetat, el a afirmat că Ucraina apără valorile europene și transatlantice. Acest mesaj a rezonat în capitalele occidentale, consolidând percepția că Zelenski este un partener ce împărtășește valorile noastre.

Mai mult, felul în care a rămas în Kiev și a respins ultimatumurile ruse a generat o anumită afecțiune personală din partea liderilor lumii libere: de pildă, Boris Johnson (pe atunci premier al Marii Britanii) a dezvoltat o relație apropiată cu Zelenski, vizitându-l de mai multe ori la Kiev în 2022 și lăudându-l public drept „absolut magnific” în rolul său; la rândul său, președintele american Joe Biden s-a plimbat cot la cot cu Zelenski prin Kievul aflat sub alertă aeriană în februarie 2023, ceea ce a fost perceput ca un gest de solidaritate excepțional.

În general, presa occidentală îl portretizează pe Zelenski în lumină favorabilă, accentuând calitățile sale de lider – un om normal (fost actor) care și-a depășit condiția și a devenit stâlpul apărării țării sale, cu riscuri mortale personale. Această narațiune a generat un capital de imagine imens pentru el pe scena internațională.

Propaganda rusă și vocile critice:

Pe de altă parte, Rusia și susținătorii săi îl pictează pe Zelenski în termeni diametral opuși. Propaganda Kremlinului încearcă sistematic să-l discrediteze și demonizeze, deoarece el reprezintă obstacolul major în calea planurilor lui Putin.

Încă din primele zile ale invaziei, Vladimir Putin a numit guvernul de la Kiev drept „o bandă de drogați și neonaziști”​, cerând armatei ucrainene să-l răstoarne. Absurditatea acuzației de nazism la adresa unui președinte evreu (Zelenski este de origine evreiască și a pierdut rude în Holocaust) nu a contat pentru propaganda rusă, care a repetat obsesiv mantra „denazificării”.

În retorica oficială rusă, Zelenski este portretizat fie ca „marioneta Occidentului” – un actor controlat de SUA/NATO, fără voință proprie – fie ca un extremist periculos care amenință populația rusofonă. De exemplu, în martie 2025, Putin a afirmat că Rusia nu poate negocia pacea cu actuala conducere de la Kiev pentru că Zelenski ar fi „ilegitim”, controlat de „formațiuni neonaziste” ce „au ajuns efectiv să guverneze Ucraina”​. El a cerut nici mai mult, nici mai puțin decât înlăturarea lui Zelenski și instaurarea unui guvern interimar sub egida ONU, susținând fals că mandatul constituțional al lui Zelenski a expirat și deci acesta nu mai are dreptul să semneze eventuale tratate​.

Această poziție a Rusiei este menită să-i nege legitimitatea internațională – ignorând convenabil faptul că alegerile nu pot avea loc din cauza războiului pornit chiar de Rusia, iar Constituția ucraineană permite prelungirea mandatului sub lege marțială​.

În esență, percepția rusă oficială este că Zelenski este inamicul public numărul 1, o figură de care se leagă rezistența ucrainenilor și pe care ar dori să o elimine din schemă. Media de stat rusești îl insultă frecvent (difuzând teorii conspiraționiste că ar fi dependent de droguri, incompetent militar, ba chiar substituit uneori de o sosie etc.). Purtătorul de cuvânt al Kremlinului și alți oficiali îl numesc pe un ton disprețuitor „domnul Zelenski” (refuzând deliberat să-i spună președinte) și îl acuză că sub conducerea sa Ucraina a devenit un „stat marionetă” controlat de consilieri occidentali.

În afara Rusiei, alte regimuri autoritare sau apropiați ai Moscovei reflectă poziții similare. De exemplu, presa controlată de stat din Belarus (aliatul Rusiei) repetă narațiunile despre „neo-naziștii de la Kiev”. Lideri ca Aleksandr Lukașenko l-au acuzat pe Zelenski că prelungește inutil conflictul refuzând condițiile Rusiei. În Siria sau Iran – țări aliate cu Moscova – propaganda oficială îl menționează rar direct, dar preia cadrajul rusesc despre conflict (demonizând conducerea ucraineană în ansamblu).

În China, tonul e mai temperat, însă unele medii naționaliste chineze au sugerat că Zelenski servește agenda SUA contra Rusiei.

Voci critice non-guvernamentale:

În Occident, chiar dacă mainstream-ul îl susține pe Zelenski, există unele grupuscule politice, comentatori sau protestatari care îl privesc cu scepticism. De pildă, în SUA, o parte din aripa izolaționistă a Partidului Republican a obiectat la ajutorul nesfârșit dat Ucrainei – aceștia tind să-l vadă pe Zelenski ca pe un beneficiar lacom al banilor americani și i-au cerut să negocieze.

În Europa, politicieni de extremă dreaptă precum Marine Le Pen în trecut au avut simpatii pro-Kremlin și implicit reticențe față de Zelenski (deși după invazie Le Pen a trebuit să condamne agresiunea, a continuat să se opună livrărilor masive de arme). Anumiți activiști de stânga radicală îl acuză că se bazează prea mult pe NATO și că escaladează conflictul în detrimentul păcii.

Relațiile cu liderii străini și imaginea asociată:

Pe plan internațional, Zelenski a cultivat relații strânse cu mulți lideri occidentali – iar simpatia acestora amplifică percepția pozitivă asupra lui. Cu președintele Biden are o relație de parteneriat strategic: Biden a subliniat adesea „admirația față de curajul și conducerea” lui Zelenski și faptul că poporul american îi este recunoscător pentru inspirația oferită lumii libere.

Președintele francez Emmanuel Macron, care înainte de invazie încercase dialogul cu Putin, și-a nuanțat poziția și l-a sprijinit ferm pe Zelenski după 2022; deși la început Zelenski a avut unele frustrări față de apelurile lui Macron de a nu „umili Rusia”, ulterior cei doi au colaborat strâns, iar Macron l-a numit pe Zelenski „eroul care personifică valorile Europei”.

Cancelarul german Olaf Scholz a avut inițial relații reci cu Zelenski (amintim incidentul diplomatic din mai 2022 când președintele german Steinmeier nu a fost primit la Kiev din cauza trecutului său de legături cu Rusia – lucru reparat ulterior), însă treptat s-a legat un respect reciproc, mai ales după ce Germania a început să furnizeze armament greu.

Premierii britanici, de la Boris Johnson la Rishi Sunak, l-au tratat pe Zelenski ca pe un prieten apropiat al Regatului Unit. Astfel, percepția occidentală nu vine doar din mass-media, ci și din modul cum liderii Occidentului îl validează public pe Zelenski.

În schimb, tabăra opusă (Moscova și sateliții săi) îl contestă vehement. Propaganda rusă recurge la atacuri la persoană și la delegitimare juridică (cum e cazul insistenței că Zelenski și-a depășit mandatul – când de fapt legea marțială explică amânarea alegerilor​).

Pe plan internațional, aceste încercări nu au avut succes – comunitatea internațională recunoaște guvernul Zelenski ca reprezentantul legitim al Ucrainei, iar inițiativele ruse de a-l izola (cum ar fi discursuri în ONU sau alte foruri) au fost în general respinse de majorități largi de state.

În rezumat, imaginea internațională a lui Volodimir Zelenski este puternic polarizată: pentru o mare parte a lumii el este un lider curajos și vizionar, care apără valorile democratice cu prețul vieții, în timp ce pentru adversarii regimului pro-occidental de la Kiev el este transformat propagandistic într-un dușman diabolic sau un pion al Occidentului. Această percepție duală evidențiază nu doar personalitatea sa, ci și mizele geopolitice mai largi ale războiului din Ucraina.

Relațiile lui Zelenski cu aliații occidentali

În calitate de președinte al Ucrainei aflate în război, Zelenski a trebuit să colaboreze îndeaproape cu numeroși lideri internaționali, în special din rândul aliaților occidentali. Relațiile sale cu aceștia au cunoscut dinamici variate, influențate de stilurile personale și de politicile fiecăruia, dar și de evoluția situației de securitate. Per ansamblu, Zelenski a reușit să construiască parteneriate solide cu Occidentul, esențiale pentru capacitatea Ucrainei de a rezista. Mai jos sunt evidențiate câteva aspecte ale colaborării sale cu principalii aliați:

• Statele Unite (Joe Biden): Legăturile cu Washingtonul sunt vitale pentru Ucraina, iar Zelenski a navigat prin contexte complexe în raport cu doi președinți americani foarte diferiți. În 2019, imediat după alegere, Zelenski s-a aflat involuntar în centrul scandalului care a dus la primul impeachment al lui Donald Trump – un apel telefonic în care Trump i-a cerut „un favor” (investigarea rivalului politic Joe Biden) a pus o presiune enormă pe noul lider ucrainean. Zelenski a încercat să rămână neutru, pentru a nu periclita sprijinul bipartizan american. Odată ce Joe Biden a devenit președinte al SUA în 2021, relația bilaterală s-a consolidat. La începutul lui 2022, când serviciile americane avertizau asupra invaziei iminente, au existat unele tensiuni – se pare că într-o discuție din ianuarie 2022, Biden și-ar fi pierdut cumpătul când Zelenski insista că nu e nevoie de alarmă exagerată, un incident relatat de presă​. Însă, odată ce războiul a început, Biden a devenit unul dintre cei mai apropiați parteneri ai lui Zelenski: cei doi vorbesc frecvent la telefon, aproape săptămânal în perioadele fierbinți. Biden și-a exprimat public angajamentul de nezdruncinat față de Ucraina, declarând la Kiev în februarie 2023: „Nu vom abandona Ucraina și nici poporul american nu o va face”​. Sub conducerea lui Biden, SUA au oferit cel mai mare ajutor militar și financiar Ucrainei (peste 40 de miliarde dolari până în 2023). Vizita surpriză a președintelui american la Kiev, în mijlocul războiului, alături de Zelenski, a fost un moment istoric ce a evidențiat încrederea reciprocă. Desigur, au existat și momente dificile: administrația Biden l-a sfătuit uneori pe Zelenski să fie mai temperat în declarații (de exemplu, când o rachetă rătăcită a lovit Polonia în noiembrie 2022, Zelenski a susținut că era rusească, contrazicând evaluările inițiale ale aliaților – episod care s-a aplanat ulterior). Per total însă, Zelenski-Biden se bucură de o relație de cooperare strânsă, pragmatică, marcată de un respect personal. Biden l-a numit pe Zelenski „un om incredibil de curajos” și a lăudat modul în care conduce o țară atacată, iar Zelenski a mulțumit de zeci de ori „poporului american, Congresului și președintelui SUA” pentru sprijin​. Această strânsă legătură a fost crucială în menținerea unității Occidentului.
• Franța (Emmanuel Macron): Relația dintre Zelenski și Macron a evoluat de la oarecare răceală la căldură și solidaritate. Inițial, Zelenski avea o ușoară neîncredere, deoarece Macron (ca și Merkel) încercase înainte de invazie negocieri cu Putin și părea prudent în a provoca Rusia. În primăvara 2022, Zelenski a fost deranjat de comentariul lui Macron că „nu trebuie să umilim Rusia” și a replicat public că „unii lideri se gândesc la cum să salveze fața lui Putin, dar ar trebui să se gândească la cum să salveze Ucraina”. Totuși, pe măsură ce atrocitățile ruse au ieșit la iveală, Macron s-a aliniat clar cu Kievul. În iunie 2022, Macron, Scholz și Draghi (Italia) au mers împreună la Kiev într-un gest de susținere și l-au asigurat pe Zelenski de sprijinul lor. Franța a furnizat armament important (tunuri CAESAR, vehicule blindate, sisteme antiaeriene), iar Macron a devenit unul dintre cei mai vocali susținători ai integrării europene a Ucrainei. Din 2023, cei doi lideri par să aibă o chimie mai bună – Zelenski a fost invitat de Macron la Paris de mai multe ori (inclusiv într-o cină trilaterală cu Scholz), iar comunicarea este frecventă. Macron a declarat că Zelenski „poartă pe umerii săi destinul Europei”, evidențiind respectul profund. Așadar, deși au existat mici disensiuni, colaborarea Zelenski-Macron s-a dovedit solidă, bazată pe valorile comune europene și pe angajamentul Franței de a ajuta Ucraina în fața agresiunii.
• Germania (Olaf Scholz): Interacțiunea cu Berlinul a avut suișuri și coborâșuri, influențată de reticența tradițională a Germaniei de a se implica militar. La începutul mandatului lui Scholz (care a coincis cu perioada premergătoare invaziei), Zelenski a încercat să convingă Germania să renunțe la proiectul Nord Stream 2 și să ia măsuri preventive contra Rusiei – cu puțin succes inițial. După invazie, Scholz a anunțat o cotitură majoră („Zeitenwende”) în politica germană, promitând reînarmare și ajutor pentru Ucraina. Cu toate acestea, în 2022, Ucraina a perceput adesea Germania ca ezitantă: de exemplu, pentru o vreme Berlinul a trimis doar căști militare și echipament medical, evitând armele letale, ceea ce a stârnit ironii amare la Kiev. Zelenski, cunoscut pentru franchețea sa, a făcut presiuni publice. În martie 2022, în discursul său către Bundestag, el a invocat Zidul Berlinului, spunând „Dragă Olaf, dărâmați acest zid al indiferenței față de Ucraina”. Tensiunile au culminat când președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a fost inițial refuzat de ucraineni să viziteze Kievul, din cauza trecutului său de relații cordiale cu Moscova; Scholz a considerat afrontul „iritant” și a întârziat o vizită proprie. Ulterior, situația s-a remediat: Steinmeier a mers la Kiev, iar Zelenski l-a primit cu scuze indirecte. De atunci, cooperarea a înflorit. Germania a devenit al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, trimițând sisteme moderne (inclusiv tancuri Leopard 2, sisteme antiaeriene IRIS-T și Patriot, obuziere PzH 2000 etc.). Zelenski și Scholz au acum un dialog regulat; chiar dacă stilul lor diferă – Scholz e prudent și calculat, Zelenski pasional – ei au găsit un limbaj comun al necesității. La începutul lui 2023, Zelenski a apreciat decizia dificilă a lui Scholz de a trimite tancuri ca „istorică” și a mulțumit Germaniei pentru leadership european. Totuși, Zelenski nu a ezitat nici să împingă limitele: la summitul NATO de la Vilnius (iulie 2023), frustrat de lipsa unui calendar clar de aderare a Ucrainei, a numit poziția NATO „absurdă” – declarație percepută ca vizând și reținerile Germaniei​. Guvernul german a reacționat moderat, înțelegând presiunea sub care se află Zelenski. Acum, relația e pragmatică și robustă, marcată de recunoștința Kievului pentru ajutorul Berlinului și de recunoașterea de către Berlin a rolului istoric al lui Zelenski.
• Regatul Unit (premierii Boris Johnson, Liz Truss, Rishi Sunak): Marea Britanie s-a evidențiat printre aliați prin sprijinul său timpuriu și necondiționat. Boris Johnson, premier până în septembrie 2022, a legat o prietenie personală cu Zelenski. Johnson a vizitat Kievul de trei ori în 2022, de fiecare dată fiind întâmpinat cu căldură – la un moment dat locuitorii capitalei glumind că ar denumi o stradă după el. Zelenski a recunoscut că Johnson a fost „printre primii care au crezut în victorie” și i-a apreciat livrările de arme (Marea Britanie a trimis încă de la început arme antitanc NLAW, care au ajutat la apărarea Kievului). Schimbarea guvernului la Londra nu a diminuat sprijinul: Liz Truss (scurtul ei mandat) și apoi Rishi Sunak au continuat pe aceeași linie. Zelenski a cultivat relația cu Londra prin vizite și contacte frecvente – în februarie 2023, el a făcut o vizită-surpriză la Londra, unde a ținut un discurs emoționant în Parlament, mulțumind pentru ajutor și cerând avioane de luptă („Give us wings” – dați-ne aripi). Publicul britanic l-a aclamat, iar guvernul a extins programele de instruire pentru soldații ucraineni. Prin urmare, relația cu UK este una excelentă, bazată pe încredere reciprocă și pe viziuni comune în privința necesității de a învinge Rusia. În plus, Zelenski are un capital de simpatie enorm în rândul populației britanice, ceea ce a facilitat muncă guvernului de la Londra în a justifica sprijinul.
• Alți aliați NATO/UE: Zelenski a interacționat strâns și cu alți lideri occidentali. De exemplu, cu liderii din Europa de Est – Polonia și țările baltice – relația e de frăție de arme. Președintele polonez Andrzej Duda este probabil cel mai apropiat aliat regional al lui Zelenski; cei doi se consultă frecvent, Polonia fiind avocatul principal al Ucrainei în UE și furnizor important de tancuri și avioane. Chiar dacă în toamna 2023 a existat o scurtă dispută diplomatică legată de exporturile de cereale ucrainene (un subiect sensibil pentru fermierii polonezi), Zelenski și guvernul polonez au aplanat repede tensiunile, conștienți că unitatea împotriva Rusiei e prioritară. Țările baltice (Lituania, Letonia, Estonia) au o admirație declarată pentru Zelenski, considerându-l un apărător al Europei de Est – el a cultivat această relație participând la summituri regionale și menționând exemplul țărilor baltice în aspirațiile de integrare europeană. Cu Italia, Spania și alți parteneri occidentali, Zelenski a construit punți puternice: de exemplu, a găzduit vizita Papei Francisc la Kiev și a vorbit în Parlamentul italian, câștigând sprijin.

În interacțiunile diplomatice, Zelenski a demonstrat un simț politic abil – știe să laude eforturile aliaților, dar și să pună presiune atunci când simte ezitare. Această strategie i-a adus critici discrete (un oficial european sugera că Zelenski ar trebui să „calce mai cu grijă” ca să nu-și înstrăineze aliații esențiali​), însă până acum echilibrul a fost bine menținut. Nimeni dintre aliați nu i-a întors spatele, ba chiar, grație insistenței lui, multe țări au depășit linii roșii inițiale (precum trimiterea de arme grele sau sisteme avansate de apărare). Zelenski a cultivat și relații cu lideri cum ar fi premierul canadian Justin Trudeau, omologul său japonez (invitat la G7 la Hiroșima 2023), sau cu secretarul general al NATO, căutând mereu să extindă coaliția de sprijin.

Ca un tot unitar, Zelenski și-a folosit abilitățile diplomatice și capitalul de imagine pentru a construi parteneriate internaționale fără precedent pentru Ucraina. Relațiile sale personale cordiale cu mulți lideri occidentali au accelerat decizii în favoarea Ucrainei. Totodată, Zelenski a arătat că poate fi pragmatic și conciliant: de pildă, chiar dacă Ungaria lui Viktor Orbán a blocat unele inițiative (Orbán fiind singurul lider NATO care nu l-a întâlnit pe Zelenski și care a adoptat o retorică critică), Zelenski nu a rupt punțile, păstrând dialogul minim și evitând conflictul deschis cu Budapesta, tocmai pentru a menține unitatea formală a NATO/UE.

În concluzie, dinamica colaborării lui Zelenski cu liderii occidentali a fost caracterizată de solidaritate reciprocă. El a oferit recunoștință și a livrat, la rândul său, „rezultate” – apărând valorile democratice pe câmpul de luptă – iar aliații l-au sprijinit cu resurse și legitimare internațională. Această relație simbiotică între Zelenski și Occident a fost un factor cheie în rezistența Ucrainei și, implicit, în cariera sa politică, care acum depășește cu mult granițele țării sale.

Zelenski în epoca Trump 2.0: o relație rece, tensionată și periculoasă

Dacă primul mandat al lui Donald Trump i-a creat deja lui Volodimir Zelenski un precedent complicat – celebrul „apel telefonic al favorurilor” din 2019 care a declanșat procedura de impeachment împotriva președintelui american – al doilea mandat, început în ianuarie 2025, a transformat relația într-un veritabil câmp minat diplomatic. Între un lider ucrainean aflat în mijlocul unui război existențial și un președinte american imprevizibil, impulsiv și adesea ostil Ucrainei, cooperarea a devenit o luptă permanentă pentru supraviețuire politică și simbolică.

O întâlnire catastrofală în Biroul Oval

Punctul culminant al tensiunilor a fost întâlnirea din 28 februarie 2025, la Casa Albă. Zelenski a fost primit de Donald Trump și vicepreședintele J.D. Vance într-un context exploziv: Washingtonul condiționa continuarea ajutorului militar de „flexibilitate” ucraineană în negocierile de pace, iar Kievul insista pe garanții de securitate ferme și pe respingerea oricărui compromis teritorial.

Discuția a degenerat rapid. Trump l-a acuzat pe Zelenski că „vrea să tragă lumea într-un război mondial pentru câteva bucăți de pământ” și că „nu știe să se oprească”. Zelenski, calm, dar ferm, a replicat că Ucraina nu va accepta o pace „în genunchi” și că „cei care ne cer să cedăm sunt, de fapt, cei care au uitat ce înseamnă libertatea”.

Scena a devenit penibilă. Trump a ridicat vocea, Vance a făcut aluzii la „interesele minerale americane neglijate de Kiev”, iar Zelenski a refuzat să semneze acordul propus. Conferința de presă comună a fost anulată pe loc. Presa americană a vorbit despre „cea mai proastă zi diplomatică din mandatul lui Trump”, iar imaginea lui Zelenski ieșind din Biroul Oval fără vreun zâmbet, înconjurat de oficiali cu fețe încordate, a devenit virală.

Suspendarea sprijinului și începutul unui nou tip de presiune

Imediat după întâlnire, administrația Trump a suspendat temporar asistența militară și schimbul de informații cu Ucraina. Gestul a fost justificat prin „revizuirea priorităților strategice ale SUA în raport cu teatrul european”, dar adevăratul mesaj era: „Ori cedați, ori rămâneți singuri.”

Pentru Zelenski, momentul a fost unul dintre cele mai dificile de la începutul războiului. Cu frontul estic tensionat și cu Rusia intensificând atacurile, riscul ca Ucraina să rămână fără sprijin american era real. De altfel, oficiali ucraineni au vorbit deschis despre „o schimbare de paradigmă periculoasă la Washington”, în care politica externă părea dictată de interese tranzacționale și populism intern, nu de angajamente de principiu.

Steve Witkoff și umbrela Moscovei

În martie-aprilie 2025, tensiunile s-au adâncit. Zelenski a lansat acuzații directe la adresa Chinei, susținând că furnizează arme Rusiei pe canale opace, și l-a criticat pe Steve Witkoff – emisarul special al Casei Albe pentru Ucraina – că „a adoptat o strategie rusească de pacificare prin capitulare”.

Witkoff, om de afaceri apropiat de Trump, fără experiență diplomatică, a fost perceput la Kiev ca un agent al diluării sprijinului occidental. Declarațiile sale publice – în care sugera că „ucrainenii ar trebui să se gândească la viitorul economic, nu la revanșă” – au fost primite cu furie de administrația Zelenski.

Mai mult, în aceeași perioadă, Trump a repetat că „ucrainenii sunt, într-o anumită măsură, responsabili pentru continuarea războiului”, o afirmație care a scandalizat atât Kievul, cât și numeroși lideri europeni.

Paris, Londra, Tokyo: contraofensiva diplomatică

În ciuda acestui climat ostil, Zelenski nu a cedat. A demarat imediat o contraofensivă diplomatică, participând la întâlniri la Paris, Londra și Tokyo, unde a reușit să întărească sprijinul european și asiatic pentru Ucraina. La Paris, i s-a promis continuarea ajutorului militar chiar și în cazul unei retrageri parțiale a SUA. La Tokyo, Zelenski a fost invitat de onoare la summitul G7, unde a prezentat din nou Formula Păcii în 10 puncte.

În paralel, Zelenski l-a provocat public pe Trump, invitându-l să viziteze orașul Sumî – recent bombardat – „ca să vadă personal ce înseamnă să minimalizezi agresiunea rusă”. Trump a ignorat invitația, dar gestul a contat: presa internațională a apreciat reacția liderului ucrainean ca fiind „plină de demnitate și curaj politic”.

Zelenski vs Trump: două lumi, două idei de lider

În esență, conflictul dintre Zelenski și Trump 2.0 nu e doar o dispută punctuală de agende, ci un duel de lumi opuse. Zelenski întruchipează ideea clasică de lider democratic aflat în tranșee – un om care a câștigat credibilitate prin suferință și integritate. Trump, în schimb, joacă rolul liderului disruptiv, interesat de imagine, rapid în sentințe, rece în strategii. În logica lui Trump, Ucraina este o „problemă” care consumă resurse. În logica lui Zelenski, Ucraina este frontiera libertății în secolul XXI.

Acest antagonism e imposibil de estompat. Și tocmai de aceea, în 2025, relația dintre Kiev și Washington a devenit cea mai complicată și imprevizibilă de la începutul războiului. Iar pentru Zelenski, care încă luptă pentru supraviețuirea propriei țări, relația cu Trump e o bătălie în sine – una în care miza nu e doar un acord, ci sensul însuși al alianțelor din lumea democratică.

Controverse interne și provocări pe plan intern

Chiar dacă războiul a estompat diferențele politice interne, politica ucraineană sub Zelenski nu a fost complet lipsită de tensiuni și controverse domestice. Unele decizii luate de administrația sa sau evenimente petrecute în această perioadă au generat dezbateri în Ucraina, evidențiind provocările cu care se confruntă Zelenski pe plan intern.

Conflicte cu politicieni și gestionarea opoziției

În timpul războiului, principalele forțe politice ucrainene au adoptat un moratoriu asupra disputelor partizane, în general susținând acțiunile guvernului. Totuși, relațiile lui Zelenski cu anumite figuri politice au fost tensionate. Înainte de invazie, conflictul său cu fostul președinte Petro Poroșenko era notoriu: Zelenski câștigase alegerile împotriva lui Poroșenko promițând schimbare și cei doi s-au criticat reciproc vehement. În 2021, autoritățile l-au pus sub acuzare pe Poroșenko într-un caz de înaltă trădare (pentru că ar fi facilitat finanțarea separatiștilor prin importul de cărbune în 2014–2015). Susținătorii lui Poroșenko au acuzat motive politice, iar cazul a polarizat opinia publică. Invazia a pus parțial capăt acestor lupte: Poroșenko a îmbrăcat vesta antiglonț și a apărut public cu arma în mână apărând Kievul, semnalând unitatea. Totuși, în culise, echipa sa reclamă încă o atitudine ostilă din partea administrației Zelenski – de exemplu, i s-ar fi limitat aparițiile TV. Poroșenko însuși a avut interdicție temporară de a părăsi țara în 2022, ridicată numai după presiuni internaționale. Această rivalitate mocnită ar putea reizbucni politic după război.

Un alt conflict tacit a fost cu primarul Kievului, Vitali Kliciko, fost campion mondial la box devenit politician. Kliciko are un profil foarte popular și un baza electorală proprie în capitală, lucru care a generat fricțiuni cu biroul prezidențial. În noiembrie 2022, când bombardamentele ruse asupra infrastructurii energetice au cauzat pene de curent, Zelenski a criticat autoritățile municipale din Kiev (implicit pe Kliciko) pentru că nu au amenajat destule „puncte de încălzire” de urgență, sugerând că s-a acționat lent. Kliciko a ripostat diplomatic, apărând munca primăriei. Unii au interpretat divergența ca pe o luptă pentru influență – Zelenski ar vrea ca populația să-și pună speranța mai mult în guvernul central decât în autoritățile locale. De altfel, Zelenski a încercat încă din 2021 să schimbe legea administrației Kievului, pentru a diminua puterea primarului, dar nu a reușit. Deocamdată, conflictul rămâne latent, ambii lideri conștienți că o ceartă deschisă ar fi prost văzută în vreme de război.

În general, oponenții politici tradiționali – inclusiv partidele reformiste mai mici sau naționaliștii – au amânat critica directă a președintelui, prevalând discursul patriotic. Totuși, există nemulțumiri punctuale: unii parlamentari (chiar din partidul lui Zelenski) au votat împotriva unor numiri forțate de președinte, arătând început de disidență. De asemenea, existența Consiliului de Apărare Națională (RNBO), condus de președinte, care emite decizii cu putere de lege sub lege marțială, a redus rolul Radei, ceea ce nemulțumește parlamentarii. Conflictul instituțional mocnește – Zelenski a „ocolit” uneori parlamentul, iar unii deputați așteaptă revenirea la un proces decizional normal. În final, o altă controversă a fost modul de dizolvare a partidelor pro-ruse: susținătorii acestora (relativ puțini după invazie) acuză că a fost o vendetă politică și că nu toți membrii erau trădători, în timp ce majoritatea societății aprobă interzicerea lor ca măsură de securitate.

Libertatea presei și propaganda de război

Așa cum s-a discutat, spațiul mediatic în Ucraina s-a schimbat în timpul legii marțiale. Dacă la nivel internațional Zelenski e lăudat pentru abilitatea de comunicare, intern el a primit unele critici pentru controlul sporit asupra mass-media. Guvernul a instituit un televiziune centralizată de știri (telemaratonul „Edina Novyna” – „Știrea Unică”) la care s-au alăturat toate posturile mari. Această decizie, motivată de necesitatea unui mesaj unitar și combaterea dezinformării, a redus pluralismul opiniilor pe micile ecrane. Consiliul Național al Audiovizualului, ai cărui membri sunt numiți în bună parte de partidul de guvernământ, a primit atribuții lărgite.

Criticii au numit telemaratonul „television de stat de facto”. În plus, jurnaliști independenți au semnalat dificultăți în a obține informații – biroul președintelui filtrează strâns comunicarea pe teme sensibile de securitate. Cenzura militară a fost instituită formal: orice informație care ar putea ajuta inamicul (poziții de trupe, consecințele loviturilor) trebuie avizată înainte de publicare. Majoritatea redacțiilor înțeleg necesitatea, dar tensiuni apar atunci când autoritățile invocă securitatea pentru a ascunde potențiale greșeli sau scandaluri (de exemplu, în iulie 2022, când a avut loc un atac rusesc soldat cu mulți prizonieri ucraineni morți la Olenivka, administrația a restricționat comentariile până la clarificarea poziției oficiale).

Un caz deosebit a implicat Ombudsmanul pentru drepturile omului, Liudmila Denisova, care a fost demisă de parlament în mai 2022 la cererea echipei lui Zelenski, pe motivul că a comunicat neadecvat despre crimele de război (Denisova relatase detalii neconfirmate despre violuri comise de soldați ruși, stârnind controverse). Demiterea ei fără o investigație clară a generat critici din partea organizațiilor civice. S-a pus problema că biroul președintelui ar fi vrut să o înlocuiască cu o persoană mai loială, ceea ce ridică întrebări privind independența instituției.

În mod curent, Zelenski a afirmat că „presiunea asupra presei este inacceptabilă” și că va proteja libertatea cuvântului, iar cazurile punctuale sunt investigate​. Totuși, un nume care a stârnit controverse este Oleh Tarasov, un oficial din biroul său, despre care un înalt funcționar a declarat sub anonimat că ar fi fost implicat într-un atac la adresa jurnaliștilor (presupus, Tarasov ar fi amenințat reporterii unei investigații despre corupție)​. Dacă asemenea fapte se confirmă și nu sunt sancționate, ar alimenta percepția de impunitate a cercului prezidențial. Pentru moment, aceste incidente nu au erodat semnificativ încrederea publicului, în parte deoarece majoritatea ucrainenilor văd restricțiile ca pe un preț necesar pentru victorie. Dar pe termen lung, reconstrucția libertăților va fi un subiect esențial.

Mobilizarea militară și efortul de război pe front intern

Mobilizarea populației pentru front este unul dintre cele mai sensibile subiecte domestice. Deși există un consens larg că „toți trebuie să ajute la apărarea patriei”, modul practic de implementare a mobilizării a stârnit critici și temeri. Bărbații între 18 și 60 de ani au interdicție de a părăsi țara de la începutul invaziei – o măsură drastică, dar comună în legea marțială. Unii au criticat faptul că, în lipsa unor rotații sau permise speciale, această interdicție devine greu de suportat pentru cei care nu sunt chemați imediat, dar nici nu pot pleca la muncă în străinătate sau relua viața normală.

Procesul de încorporare a suferit și el probleme: s-au semnalat cazuri de înmânare a ordinelor de recrutare pe stradă, în mod aleatoriu, ceea ce a părut arbitrar. Videoclipuri cu astfel de scene au circulat pe rețelele sociale, stârnind „postări furioase” din partea cetățenilor​. Armata a explicat că recurge la toate metodele pentru a atinge țintele de recrutare, mai ales că voluntariatul pur a scăzut după valul inițial. În replică la nemulțumiri, Ministerul Apărării a elaborat un plan de modernizare a sistemului de recrutare, însă comandantul Zalujnîi a sugerat revenirea la practicile anterioare considerând experimentul mai puțin eficient​.

Zelenski a trebuit să echilibreze nevoile frontului cu moralul populației. În august 2023, a ordonat verificarea medicală repetată a tuturor celor scutiți de armată pe motiv de boală, după ce s-a descoperit că mii de certificate false de inaptitudine fuseseră emise contra mită. De asemenea, s-au intensificat campaniile de sensibilizare a publicului – s-a transmis mesajul că soldații de pe front au nevoie de întăriri proaspete și că fiecare recrut contribuie la salvarea de vieți (prin rotație). Chiar și așa, neliniștea persistă în unele segmente ale societății, mai ales în rândul familiilor cu mulți bărbați mobilizabili. În zonele vestice ale Ucrainei, unde războiul e mai departe fizic, au avut loc mici proteste ale mamelor de recruți, cerând transparență și condiții decente pentru fiii lor pe front. Zelenski a încercat să răspundă acestor griji prin vizite la trupe, demiteri de responsabili corupți și promisiuni că toți cei care luptă vor fi tratați ca eroi.

Alt subiect intern delicat este economia de război: milioane de oameni și-au pierdut locurile de muncă, inflația a mușcat din venituri, iar guvernul a impus restricții precum suspendarea unor drepturi ale muncitorilor și redirecționarea cheltuielilor către armată. Dacă în 2022 aproape nimeni nu cârtea (prioritatea absolută fiind supraviețuirea), pe măsură ce conflictul se prelungește, nemulțumirea privind situația economică poate crește. Opoziția ar putea critica modul în care administrația Zelenski gestionează ajutoarele financiare externe sau reconstrucția infrastructurii. Deja, în iarna 2022–2023, civilii suferind de frig și pene de curent au ridicat întrebări de ce generatoarele donate nu ajung peste tot, alimentând bănuieli de proastă distribuție sau favoritism local. Zelenski a reacționat formând celule de criză și implicând direct armată și serviciile în restabilirea utilităților, ceea ce a ameliorat situația.

Nu în ultimul rând, chestiunea alegerilor (prezidențiale și parlamentare) care ar fi trebuit să aibă loc în 2024 este o controversă latentă. Conform Constituției, alegeri nu pot avea loc sub lege marțială, iar Zelenski a declarat că nu va periclita efortul de război organizând scrutinuri în tranșee. Majoritatea publicului este de acord, însă adversarii Rusiei subliniază importanța de a reveni la democrație cât mai curând după pace. Putin însuși exploatează tema, încercând să-l delegitimeze pe Zelenski după expirarea mandatului​. Zelenski a spus clar că va organiza alegeri imediat ce situația o permite, poate chiar sub supraveghere internațională dacă războiul se prelungește peste termen.

Totuși, pentru unii ucraineni, gândul că actualii conducători ar putea rămâne pe termen nedeterminat la putere fără vot popular este inconfortabil. Probabil vom vedea discuții mai aprinse despre acest subiect dacă războiul continuă în 2024–2025, reprezentând o provocare politică majoră pentru Zelenski: cum să mențină unitatea și legitimitatea democratică simultan.

Concluzie la nivel intern: În interior, Zelenski s-a bucurat de un sprijin și o indulgență din partea publicului cum rar au fost în istoria Ucrainei, datorită circumstanțelor extreme ale războiului. Cu toate acestea, sub suprafața consensului de război, există tensiuni legate de modul de guvernare, integritatea oficialilor și drepturile cetățenești.

Capacitatea lui Zelenski de a face față acestor provocări – de la reintegrarea opoziției politice, la restabilirea libertăților și combaterea corupției – va fi testată pe măsură ce conflictul ajunge la un deznodământ. Până în prezent, capitalul său politic intern rămâne solid, alimentat de percepția că a condus țara prin cel mai greu moment al existenței sale moderne. Dar moștenirea sa internă va depinde mult și de felul în care va gestiona tranziția spre normalitate post-război, reconcilind necesitatea reformelor democratice cu trauma și transformările aduse de conflict.

Concluzii

De la debutul său ca actor de comedie și vedetă de televiziune, la rolul de președinte al Ucrainei și apoi la cel de lider al unei națiuni aflate în război existențial, Volodimir Zelenski a parcurs un drum excepțional în ultimii ani (2019–2025). Personalitatea și cariera sa politică au suferit transformări profunde într-un timp foarte scurt, modelate de provocări nemaiîntâlnite. Analiza de față a evidențiat câteva aspecte cheie:

• Transformarea personală și de imagine: Zelenski a evoluat de la un novice politic cu un stil degajat și glumeț la un președinte sobru și hotărât. Războiul l-a „călit” – l-a făcut mai dur, mai directiv, dar i-a consolidat și calitățile de comunicare și empatie. Până și aspectul fizic (purta costum și zâmbea constant în 2019, poartă tricou militar și e adesea neîntors din linia frontului în 2023) reflectă această transformare​. Simon Shuster remarca faptul că Zelenski din 2023 este „aproape de nerecunoscut” comparativ cu optimistul plin de umor din 2019​. Cu toate acestea, trăsăturile sale fundamentale – patriotismul civic, abilitatea de a se conecta cu oamenii – au rămas constante și l-au ajutat să se adapteze noilor roluri.
• Leadership în vremuri de criză: Zelenski a demonstrat un profil de lider de război remarcabil, combinând curajul personal (refuzul evacuării, prezența pe front) cu o strategie de comunicare eficientă (adresarea poporului și a lumii aproape zilnic). Deciziile sale din momentele critice – precum mobilizarea generală, rezistența în Kiev, obținerea sprijinului militar internațional – au fost cruciale pentru ca Ucraina să supraviețuiască primelor șocuri ale invaziei. A fost numit „inima” rezistenței ucrainene, iar țara a beneficiat enorm de pe urma faptului că președintele său nu a clacat sub presiune, ci a devenit un exemplu de determinare. Un istoric a sintetizat că „cel mai mare succes al lui Zelenski este nimic mai puțin decât supraviețuirea țării sale în condiții extrem de potrivnice”, reușită ce reflectă atât voința personală a lui Zelenski, cât și pe cea a poporului ucrainean care s-a ridicat la nivelul așteptărilor​.
• Calități și vulnerabilități ca lider: Analiza a arătat că Zelenski excelează la capitolul comunicare, carismă, curaj și capacitatea de mobilizare a susținerii, dar prezintă vulnerabilități în privința stilului conducător concentrat și reacției la critici. Pe de o parte, el a furnizat claritate într-o situație confuză, devenind figura unui „singur om la comandă” care inspiră încredere că Ucraina nu va ceda​. Pe de altă parte, a centralizat deciziile și a înghețat viața democratică în moduri care pot fi problematice dacă persistă. Zelenski a dovedit reziliență și inteligență strategică, însă provocarea va fi ca, după război, să știe să facă un pas înapoi de la puterea absolută pe care i-a conferit-o situația și să permită reactivarea mecanismelor democratice normale – un test de leadership la fel de dificil ca cele trecute.
• Percepții externe și interne: Pe plan extern, Zelenski este în mare parte venerat în lumea democratică și demonizat de Kremlin. A reușit să galvanizeze sprijin internațional, lucru reflectat în asistența fără precedent primită de Ucraina. Pe plan intern, este în continuare susținut de majoritatea populației (fiind considerat garantul apărării naționale), dar s-au acumulat câteva nemulțumiri latente legate de aspecte sociale și politice (corupție, restricții, modul de mobilizare). Ereditatea pe care Zelenski o va lăsa depinde de deznodământul războiului: dacă Ucraina își recapătă teritoriile și intră pe drumul integrării occidentale, Zelenski va fi văzut ca părintele victoriei și un erou istoric; dacă conflictul stagnează sau apar compromisuri dureroase, aura sa ar putea fi afectată, iar criticile interne vor crește.

La data de 18 aprilie 2025, Zelenski continuă să fie președintele Ucrainei și comandantul suprem al forțelor armate, întrucât starea de război a prelungit mandatul său dincolo de termenul constituțional (alegerile fiind amânate până după încheierea ostilităților)​. Războiul cu Rusia, deși intrat într-un al patrulea an, încă nu s-a încheiat pe deplin, iar Zelenski poartă pe umeri atât povara conducerii militare, cât și responsabilitatea pregătirii păcii. El a inițiat o „Formulă a Păcii” în 10 puncte, ce prevede restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, justiție pentru crimele de război și garanții de securitate – și face eforturi diplomatice pentru a organiza un summit global al păcii.

Privind înainte, provocările lui Zelenski includ:

Menținerea sprijinului internațional (pe fondul oboselii unora sau distragerii atenției către alte crize globale), prevenirea „înghețării” conflictului într-un război de uzură prelungit;

Gestionarea tensiunilor cu partenerii (de ex., impulsionarea unor țări ca SUA să își mențină angajamentul, în contextul unor posibile schimbări politice acolo) și gestionarea frontului de acasă – unde oamenii așteaptă speranțe reale de victorie și pace;

În același timp, Zelenski trebuie să se gândească la reconstrucția post-conflict și la viitorul politic: și-a exprimat intenția de a organiza alegeri după război și nu este clar dacă va mai candida sau nu (a dat de înțeles că ar renunța la putere dacă asta ar aduce pacea).

Indiferent de evoluțiile următoare, un lucru e cert:

Volodimir Zelenski și-a câștigat locul în istorie. De la glumele scenice la discursurile înflăcărate în fața lumii, el a demonstrat o capacitate rară de a se ridica la nivelul unor misiuni uriașe.

Personalitatea sa – un amestec de umanitate călduroasă și tărie de caracter – a devenit strâns legată de destinul Ucrainei contemporane.

Iar cariera sa politică, încă în desfășurare, rămâne un studiu de caz fascinant despre cum contextul face liderul și cum un lider poate, la rândul său, influența dramatic contextul.