12:25 • Internațional
Volodimir Zelenski susține legalizarea parteneriatelor între persoane de același sex în Ucraina
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/03/Zelensky-1.jpg)
Zelenski
Președintele Volodimir Zelenski susține legalizarea parteneriatelor între persoane de același sex în Ucraina, transmit dpa și Agerpres.
Peste 28.000 de persoane din Ucraina au semnat o petiție prin care cer autorizarea căsătoriilor între persoane de același sex în această țară.
Președintele Zelenski le-a răspuns petenților că, potrivit Constituţiei ucrainene, căsătoria este uniunea dintre un bărbat şi o femeie, adăugând că sub regimul legii marţiale instituit pe fondul conflictului armat cu Rusia Constituţia nu poate fi schimbată, în acest moment.
Volodimir Zelenski a precizat însă că guvernul ucrainean a pregătit deja opţiuni pentru legalizarea parteneriatelor, în viitor.