Voluntarii Euro-2020 au fost testaţi rapid pentru coronavirus înaintea primului meci de la Bucureşti
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, sâmbătă, că pentru siguranţa tuturor participanţilor la meciurile UEFA Euro-2020 la Bucureşti, cei 850 de voluntari implicaţi în organizarea evenimentului parcurg aceeaşi procedură de acces ca şi spectatorii.
Astfel, sâmbătă, în preziua partidei Austria – Macedonia de Nord, aproape jumătate dintre voluntari au fost testaţi rapid într-un centru medical amenajat în apropierea stadionului.
Celorlalţi voluntari, care sunt deja vaccinaţi, le-au fost verificate documentele medicale şi ei au primit brăţara de acces valabilă pentru primul joc, aceeaşi pe care şi suporterii o primesc în momentul în care se prezintă la unul din centrele medicale din Bucureşti. L
Pe Arena Naţională au acces doar persoanele vaccinate, cele care prezintă dovada trecerii prin boală şi cele care au un test negativ (RT-PCR în ultimele 72h sau rapid antigen în ultimele 24h).
Partida Austria – Macedonia de Nord, contând pentru grupa C a Campionatului European de fotbal, se va disputa duminică, de la ora 19.00, pe Arena Naţională.