07:45 • Turism
Vor fi funeralii de stat pentru Olivia Newton-John
![Vor fi funeralii de stat pentru Olivia Newton-John](https://media.puterea.ro/ME-OcMTZiJ-DDyrEfeDy6SjlwUw=/1200x675/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/08/Olivia-Newton-John.jpg)
Familia cântăreţei şi actriţei australiene Olivia Newton-John a acceptat o ofertă ca acesteia să i se organizeze funeralii de stat.
Olivia Newton-John a murit luni, avea 73 de ani și a luptat timp de decenii împotriva cancerului. Premierul statului australian Victoria, Daniel Andrews, a declarat că funeraliile Oliviei vor fi mai degrabă un concert decât un serviciu religios, adăugând că ar fi o sărbătorire adecvată a unei vieţi bogate şi generoase.
Andrews a mai spus că nepoata Oliviei Newton-John a acceptat oferta organizării de funeralii de stat în numele familiei. Încă nu a fost stabilită data evenimentului, care probabil că se va desfăşura la Melbourne, unde a trăit cântăreaţa şi unde îşi are sediul un centru de cercetare a cancerului pe care ea l-a înfiinţat şi în a cărui finanţare s-a implicat, potrivit BBC.