Votul ca oglindă: despre cine suntem, nu despre ceea ce vrem să fim

Alegerile parlamentare din 2024 au venit, ca de fiecare dată, cu promisiuni grandioase, sloganuri demne de un reality-show născut mort și o îngrijorătoare iluzie a schimbării. Dar, în esență, votul românilor nu a fost despre soluții sau despre cine poate guverna mai bine. A fost, din nou, o oglindă. Una care ne arată cine suntem, ce valori avem și, mai ales, ce temeri ne împing să facem aceleași alegeri.

Votul românesc e un exercițiu profund emoțional, o expresie a frustrării, a speranței, a rezistenței la schimbare sau a dorinței de revanșă socială. În loc să fie despre politici publice, strategii economice sau reforme, el rămâne captiv în paradigma unei ignoranțe colective care, deși nu vine din prostie, trădează o crasă lipsă de educație civică, socială și economică.

PSD: votul celor dependenți de sistem

Cu 26%, PSD își confirmă statutul de partid al celor care văd statul ca pe o figură părintească, binevoitoare și indispensabilă. Acesta este votul celor care nu cer performanță, ci securitate. Nu reforme, ci continuitate. Fie că e vorba de pensionari care depind de pensiile „mărite” periodic, de angajații din aparatul bugetar care privesc statul ca pe o plasă de siguranță sau de cei din mediul rural, care încă asociază PSD cu un soi de „domnitor modern”, acest vot este despre frică. Frica de schimbare, de necunoscut, de pierderea unor privilegii.

Dar să fie clar: votanții PSD nu sunt proști. Ei sunt, mai degrabă, victimele unui sistem care i-a menținut într-o dependență artificială. Un sistem care le-a oferit doar suficient cât să supraviețuiască, fără să îi educe, fără să le creeze alternative reale. Votul lor spune: „Nu vrem mai mult. Vrem să nu pierdem ce avem”.

AUR: deruta veleitarului resentimentar

Cu 19%, AUR devine a doua forță politică a țării, alimentată de furia și dezamăgirile unui electorat profund frustrat. AUR este despre protest, nu despre soluții. Este despre respingerea unui sistem perceput ca fiind corupt, ineficient și ostil. Alegătorul AUR este cel care se simte trădat, marginalizat, ignorat. Este cel care caută un țap ispășitor – fie că e vorba de UE, de elitele politice, de minorități.

Acest vot nu vine din convingere, ci dintr-o formă de disperare. Alegătorul AUR nu cere un program politic coerent, ci o revanșă simbolică. Un partid ca AUR nu construiește, ci demolează. Și tocmai de aceea, succesul său e o dovadă clară a derutei unei părți a societății, incapabilă să-și transforme frustrările în soluții constructive.

POT: manipularea digitală, ca forță politică

Partidul Oamenilor Tineri, cu 5,5%, este rezultatul direct al erei social media. POT nu este despre oameni tineri sau idei noi, ci despre capacitatea unor figuri controversate de a manipula percepția publicului prin algoritmi, nu prin ideologie. Alegătorul POT este cel care s-a lăsat sedus de aparențe, de o poveste frumos împachetată, fără să se întrebe cine sunt, de fapt, acești „Oameni Tineri” sau ce reprezintă ei.

Acest vot este un experiment social care arată cât de vulnerabili suntem în fața manipulării online. Alegătorii POT nu au votat un partid. Au votat o iluzie. Iar acest lucru vorbește despre superficialitatea cu care încă abordăm politica.

SENS și USR: votul celor care încă speră

Pe de altă parte, USR și noul partid SENS, cu scoruri similare, reprezintă o altă categorie: alegătorii care mai cred în schimbare, dar care se simt dezamăgiți de incoerența și certurile interne ale acestor partide. Acest vot este unul al răbdării – o răbdare care începe să se epuizeze. Alegătorii USR și SENS sunt cei care vor o Românie europeană, progresistă, dar care simt că liderii acestor partide nu reușesc să livreze o viziune coerentă.

Ce ne spune acest vot despre noi?

Votul din 2024 este despre identitate, nu despre soluții. Este despre cum ne definim ca popor, despre ce valorăm și despre ce ne înspăimântă. Și, mai ales, este un reminder dureros că alegerile sunt mai puțin despre cine guvernează și mai mult despre cine suntem.

Fugim de schimbare, ne ascundem în paseism și teorii imbecile

Suntem o țară care încă fuge de schimbare. O țară care se teme de incertitudine mai mult decât de stagnare. O țară în care educația și informația sunt încă privilegii, nu drepturi fundamentale. Și, de aceea, suntem conduși de cei care ne seamănă. Politica nu este decât o reflectare a societății. Și până când nu vom deveni mai educați, mai implicați, mai curajoși, vom continua să alegem lideri care să ne țină exact acolo unde ne simțim confortabil: în locul acela cald, dar îngust, în care suntem protejați de schimbare, dar și condamnați să rămânem pe loc.