Votul multiplu, transmisiile live și violența fizică sau verbală, interzise în Parlament
Incidentul de luni de la tribuna Parlamentului, dintre ministrul Economiei, Virgil Popescu, și copreședintele AUR, George Simion, nu rămâne fără urmări.
Regulamentul Camerei Deputaților va suferi, în acest context, mai multe modificări.
„Majoritatea deputaților consideră necesară extinderea interdicțiilor aplicate activității parlamentare sub aspectul conduitei în cadrul ședințelor cu caracter parlamentar și înăsprirea sancțiunilor disciplinare”, se arată în expunerea de motive ce însoțește Proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților.
Astfel, cardul de vot nu va mai putea fi folosit și de altă persoană, în afara titularului. Ședințele nu mai pot fi transmise live pe mijloacele de socializare, cum ar fi Facebook sau Instagram, ci doar prin variantele oferite de Secretariatul General. Cei care încalcă dispoziția vor fi automat dați afară din sală.
„Președintele de ședință poate dispune concomitent și măsura suspendării ședinței până la evacuarea persoanei din sală sau până la renunțarea acesteia la utilizarea mijloacelor interzise sau prezentării scuzelor pentru agresivitatea fizică sau verbală de la tribuna Camerei deputaților. Persoana evacuată poate reveni în sala de ședință dacă renunță să utilizeze mijloacele de transmitere în direct sau de înregistrare a ședinței”, se arată în propunerea de modificare a regulamentului.