Vouchere alimente 250 lei – Când intră prima tranșă în februarie
Tichetele de 250 de lei pentru alimente urmează să fie încărcate în februarie, potrivit calendarului stabilit de autorități, în condițiile unor modificări importante efectuate în acest an.
Astfel, a fost mărit plafonul pentru anul în curs la 2.000 de lei, de la 1.700 lei, anul trecut, ceea ce înseamnă și o nouă lista a beneficiarilor.
”Primele alimentări ale acestor tichete electronice pentru anul 2024 se vor face în următoarele săptămâni, la jumătatea lunii februarie, după ce, împreună cu autorităţile acreditate şi cu autorităţile locale, se va face un nou inventar al persoanelor beneficiare de acest program, având în vedere că plafonul, menţionez încă o dată, a fost ridicat pentru anul în curs la 2.000 de lei”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
În 2024, voucherele alimentare se acordă în şase tranşe. Pentru stabilirea listelor, este nevoie de bazele de date de la Ministerul Muncii, reajustate în urma indexării pensiilor de la 1 ianuarie 2024.
Cine primește cardurile de alimente:
a) Pensionarii cu venituri nete lunare sub 1.500 lei;
b) Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri nete sub 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin doi copii, cu venituri pe membru de familie sub 600 lei;
d) Familiile monoparentale cu venituri pe membru sub 600 lei;
e) Familiile beneficiare de ajutor social conform Legii nr. 416/2001;
f) Persoanele fără adăpost.
Listele beneficiarilor sunt actualizate lunar de către Ministerul Muncii.