07:12 • Sănătate
Voucherele de 250 lei pentru alimente vor fi acordate și în 2024
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/09/vouchere_sociale.jpg)
Voucherele de 250 lei pentru alimente și mese calde vor fi acordate și în 2024 persoanelor vulnerabile, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului a precizat că programul va continua anul viitor, iar mai mult, ajutoarele urmează „să fie prinse și din 2024 încolo”.
Vineri, a fost virată cea de-a patra tranșă din acest an celor circa 2,5 milioane de beneficiari.
Cine primește voucherele sociale de 250 lei:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023
- persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.