Vreme frumoasă și caldă în toată țara. Când vin ploile
Ziua de astăzi ne-aduce vreme caldă, în vestul, centrul și sud-vestul țării, dar în est și în sud-est temperaturile ajung la normal. Se anunță vreme bună în ansamblu și doar prin vest și în sud-vest s-ar putea să plouă puțin.
Maximele termice pleacă de la 16 grade în Bucovina și vor ajunge până la 27-28 de grade în sudul țării.
Vedem cu arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici găsim atmosferă însorită, câțiva nori de vreme bună, dar se mai răcorește față de ziua trecută. Maximele se opresc pe la 25 de grade și vântul mai are unele intensificări.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, nu sunt anunțate ploi; norii vor fi rari pe timpul zilei, iar temperaturile scad cu 3-4 grade față de ziua trecută și ajung la normal.
În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi destul de bună. Cerul va fi variabil, iar la munte norii se adună spre seară și e posibil să plouă puțin. Se răcește și maximele ajung până la 20 de grade.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme plăcută și temperaturi comparabile cu cele înregistrate ieri.
În ținuturile vestice, norii se adună trecător și s-ar putea să picure puțin pe parcursul zilei. Pe seară și la noapte se înnorează și o să plouă local, iar temperaturile scad cu 4-5 grade față de ieri, conform Știrileprotv.ro.
În Transilvania, acum dimineața este răcoare și ceață, mai ales în depresiuni. Amiaza ne-aduce însă vreme bună și maxime de până la 25 de grade Celsius.
În sud-vestul țării temperaturile scad ușor, e posibil să plouă puțin în prima parte a zilei, dar spre seară și la noapte vor fi averse locale și vântul va crește în intensitate.
În ținuturile sudice vom avea o zi frumoasă, cu cer variabil și un vânt mai insistent. Se răcorește ușor, însă vremea se menține caldă pentru final de septembrie.
Vremea în țară
Marți atmosfera va fi închisă și se rcestșe mai ales în sud, est și centru. O să plouă în vest, în sud-vest, în centrul țării, dar și la deal și la munte. Izolat se pot strânge cantități mari de apă.
Miercuri avem o zi închisă și rece, mai ales în regiunile extracarpatice. Mai apar câteva ploi slabe în jumătatea vest a țării și izolat în Dobrogea.
Joi mai picură puțin în nord-vestul și sud-estul țării și maximele ajung la 21 de grade în Lunca Dunării.
Vremea la munte
La munte, vremea se va menține caldă pentru această dată, picura puțin pe parcursul zilei în Orientali, dar pe seară și la noapte apar averse locale în masivele vestice și pe suprafețe restrânse în rest.
Marți se răcește mai ales în masivele estice, ploile vin pe suprafețe mari în Carpații Occidentali și în vestul Meridionalilor și izolat se pot acumula peste 20 l/mp.
Miercuri o să plouă în Carpații Occidentali și Meridionali, în rest cerul va deveni variabil. Vântul se intensifică la altitudini mari, în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali, pe unde se vor atinge viteze de 65…75 km/h.
Joi vremea va fi rece dimineața și noaptea. Norii persistă și mai vin câteva ploi slabe, iar vântul prinde putere la altitudini foarte mari.