Vremea azi, 8 aprilie. Se anunță o zi însorită în majoritatea regiunilor
Sâmbătă ploile se extind în vestul, în centrul și în nordul țării. Se arată puțin soarele, iar în a doua parte a zilei apar averse, posibil însoțite de fenomene electrice.
Maximele pleacă de la 10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și ajung la 18-19 grade în Muntenia.
Vremea în țară
În Dobrogea și Bărăgan se încălzește față de vineri. Temperaturile urcă până la 18 grade în zona Călărași. Vântul prinde putere. Se înnorează din când în când, iar spre seară vin ploile. Pot fi și descărcări electrice și condiții de grindină.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim vreme schimbătoare și temperaturi potrivite pentru început de Aprilie. Se ating în jur de15 grade, se arată trecător soarele, iar după-amiază ploile ajung și în această zonă.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina o să plouă din când în când, dar vor fi și perioade însorite în unele zone. Temperaturile, în creștere față de ziua trecută, ajung la 17 grade, iar ploile se extind după lăsarea nopții.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș nu prea zărim soarele. O să plouă în mai multe reprize și se pot strânge 15-20 de litri de apă pe metru pătrat. Maximele se opresc la 14 grade, iar peste noapte mai vin ceva ploi.
În ținuturile vestice urmează o zi destul de neplăcută, cu cer acoperit și multe ploi. Se răcește față de ieri, când s-au atins 20 de grade. Astăzi maximele nu mai trec de 12-13 grade, iar la noapte cerul se degajează treptat.
În Transilvania domină atmosfera închisă și o să plouă destul de mult. Temperaturile scad și în această zonă, iar cel mai răcoare o să fie în depresiuni. Se vor înregistra 10 grade la Miercurea Ciuc și 13 grade la Brașov.
În Oltenia se schimbă vremea. Cerul se înnorează treptat, iar ploile se extind în a doua parte a zilei. Vântul devine mai insistent și temperaturile coboară spre normal. Vineri au fost 19-20 de grade, astăzi maximele se opresc la 15-16 grade.
Temperaturile scad și în sudul țării, dar în Lunca Dunării o să fie destul de cald. Se ating 19 grade pe la Giurgiu. Norii apar, se intensifică vântul, iar mai târziu vin și ploile.
Vremea în București
În București, prima zi de weekend aduce atmosferă schimbătoare și vânt activ. Temperatura urcă până la 17 grade, iar spre seară și la noapte apar ceva averse, posibil însoțite de fenomene electrice. Minima ajunge pe la 9 grade.
Ziua de duminică aduce vreme frumoasă, soare, un pic de vânt și 15-16 grade pe la amiază. Temperaturile cresc ușor și pe timpul nopții. Minima ajunge pe la 6 grade.
Luni avem vreme schimbătoare. Vântul se menține, se ating 14-15 grade, iar spre seară este posibil să vină o ploaie de scurtă durată.
Marți se mențin condițiile de ploaie, dar se arată și soarele printre nori. Maxima ajunge la 16 grade, iar în noaptea următoare vor fi 6-7 grade.
Vremea la munte
La munte avem o zi cam mohorâtă, cu multe ploi și temperaturi potrivite pentru această perioadă. Vor fi averse consistente și se vor acumula 15-20 de litri de apă pe metru pătrat. În zona montană înaltă este posibil să cadă lapoviță și ninsoare.
Duminică atmosfera se menține închisă. Continuă să plouă, iar pe creste se intensifică vântul. La capitolul temperaturi nu sunt schimbări importante.
Vremea se răcește la început de săptămână. Precipitațiile cuprind toate masivelor și vor aduce cantități insemante de apă. Pe seară și în noaptea următoare vor fi mai mult ninsori.
Marți se face foarte frig. Avem atmosferă de iarnă, cer acoperit și ninsori în cea mai mare parte a zonei montane. Vântul bate mai tare pe creste.