Tânăra româncă care pilotează avioane supersonice. Păzește cerul românesc cu „șoimul ei” războinic (VIDEO)

Publicat: 26 apr. 2025, 15:55, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în LIFESTYLE , ? cititori
Tânăra româncă care pilotează avioane supersonice. Păzește cerul românesc cu „șoimul ei” războinic (VIDEO)
Foto: facebook

Aviația a fost, până de curând, un domeniu rezervat bărbaților. Femeile își găseau cu greu un loc în posturi auxiliare. Nici nu îndrăzneau să viseze la un post de pilot. Apoi lucrurile s-au schimbat. În aviația civilă a devenit obișnuit să vezi doamnele în cabina de pilotaj. Dar o tânără clujeancă a vrut mai mult decât atât!

Pilotajul avioanelor supersonice de vânătoare este considerat, pe drept cuvânt, ca cea mai înaltă treaptă a meseriei. Iar o tânără, pilot (căci încă nu s-a inventat femininul acestui cuvânt) din Cluj a reușit să ajungă în acest club select al „vânătorilor supersonici”. De fapt, e una dintre cele două „vânătorițe”.

Romina Mîrza a visat să zboare încă din copilărie. Și, la fel, a visat să fie militar. Așa se face că în anul 2009 a absolvit, ca șef de promoție, Colegiul Militar Național „Mihai Viteazul”, din Alba Iulia. Dar acesta a fost numai primul pas pe drumul pe care și-l stabilise. Au urmat apoi anii de pregătire în cadrul Academiei Forțelor Aeriene și cei de instruire pe aerodrom. Dar, în anul 2019, Romina Mîrza a obținut atestarea ca pilot operațional pe aeronave de tipul MiG 21 LanceR. La acea vreme, în România, doar două femei reușiseră să se ridice la acest nivel: ea și Simona Maierean.

Apoi, Romina a devenit prima femeie care a activat ca pilot de LanceR în cadrul Serviciul de Luptă Poliție Aeriană sub comanda NATO.

În vara anului trecut a reușit o altă premieră: a devenit prima româncă care a pilotat un F – 16 Fighting Falcon. Acum, locotenent-comandorul Romina Mârza este unul dintre vânătorii cu „acte în regulă” care operează noile avioane intrate în dotarea Forțelor Aeriene Române.

Pentru activitatea sa excepțională, Romina Mîrza a fost distinsă cu Premiul de Excelență în cadrul Galei excelenței feminine „Împreună protejăm România”, organizată de Grupul de presă MediaUno, Institutul Național de Statistică și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, în 2023.

Meseria de pilot militar e cea mai frumoasă posibilă, din punctul meu de vedere. Te ajută să îți descoperi puteri pe care nu știai că le ai.”, a declarat ea, cu simplitate.