Wizz Air, implicată în peste 10.000 de procese pentru anularea zborurilor
La Judecătoria Buftea, zeci de dosare împotriva companiei aeriene Wizz Air au fost judecate într-o singură zi, în timp ce avioanele companiei survolau zona. Majoritatea proceselor implică companii de „claim” care încearcă să recupereze despăgubiri pentru clienți. Potrivit portalului instanțelor din România(portaljust.ro), Wizz Air este parte în peste 10.000 de procese, cele mai multe având ca obiect anularea zborurilor și solicitarea de compensații.
Vezi mai jos dosarele de pe ordinea de zi de la Judecătoria Buftea – Miercuri, 23 octombrie 2024
În timp ce dosarele se judecau, avioanele Wizz Air survolau deasupra Judecătoriei Buftea, aceasta fiind situată chiar pe culoarul de aterizare al avioanelor care se îndreaptă spre Aeroportul Otopeni. Astfel, zgomotul constant al motoarelor se combina cu agitația din sălile de judecată, unde numeroase procese împotriva companiei aeriene erau în desfășurare, accentuând simbolic disputa dintre pasagerii afectați și operatorul de zbor.
Despăgubiri record: O familie din Oradea a obținut 40.000 de euro de la WizzAir
Recent, o familie din Oradea a obținut daune morale record, de 40.000 de euro, în urma unei decizii a instanței. În plus, compania a fost obligată să plătească compensații suplimentare de 1.600 de euro, conform Regulamentului Uniunii Europene, pentru patru pasageri. Decizia vine după ce zborul lor de întoarcere din Madrid, programat pe 8 ianuarie 2021, a fost anulat fără preaviz, lăsând familia într-o situație disperată timp de aproape o săptămână, fără cazare sau asistență.
Instanța a criticat dur practicile companiei, menționând lipsa de suport pe aeroportul din Madrid și reprogramarea nejustificată a zborurilor. Tribunalul a constatat că Wizz Air nu a oferit explicații pentru anulările repetate și nici nu a dovedit că pasagerii au primit asistența necesară, așa cum prevăd normele europene.
Dosarul, aflat în prezent în faza de apel la Tribunalul Alba, reprezintă un precedent semnificativ în România, fiind una dintre cele mai mari despăgubiri acordate pentru anularea zborurilor. Situația scoate în evidență dificultățile întâmpinate de mii de pasageri afectați de anulările frecvente și întârzierea zborurilor operate de Wizz Air, într-un context în care compania continuă să înregistreze numeroase litigii legate de drepturile pasagerilor.