Zalăul, sub asediul liberalilor care nu-l mai vor pe Cîțu
La primele ore ale acestei dimineții, curtea Consiliului Județean Sălaj de la Zalău a devenit o fortăreață mai ceva ca până în 1989 când venea în vizită de lucru Nicolae Ceaușescu.
Lideri PNL din întreaga țară, dar în special cei din zona Transilvaniei, se întâlnesc la Zalău pentru a stabili preluarea conducerii partidului de la Florin Cîțu de către premierul Nicoale Ciucă.
Acesta este așteptat la Zalău, unde maestru de ceremonie este ministrul de Interne, Lucian Bode, și președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjean. Potrivit informațiilor noastre la această întâlnire este așteptat să sosească și directorul SRI, Eduard Hellving, care este din această zonă.
Surse liberale au precizat că a fost convocat pentru duminică Consiliul Naţional al PNL. Pe ordinea de zi a CN al PNL va figura convocarea unui congres extraordinar al partidului. Consiliul Naţional al PNL ar urma să se reunească, la ora 12.00, la Palatul Parlamentului.
Trebuie precizat că mai multe filiale ale PNL au solicitat, în ultimele zile, convocarea unui congres extraordinar pentru înlocuirea lui Florin Cîţu de la şefia partidului.