Zarvă mare în ograda lui Marcu! Angajații amenință cu demisiile dacă nu-și primesc primele uriașe

Publicat: 04 sept. 2023, 10:00, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Zarvă mare în ograda lui Marcu! Angajații amenință cu demisiile dacă nu-și primesc primele uriașe

Au ”supervizat” falimentele City și Euroins iar acum își cer primele. În caz contrat, mulți angajați din ASF amenință cu demisia.

Foarte mulți angajați ai Autorității de Supraveghere Financiară amenință că pleacă din instituție dacă până pe data de 15 septembrie nu li se vor plăti „prima de performanță pe anul trecut” și „prima pentru Ziua ASF”. Aceste prime sunt înscrise în contractul colectiv de muncă aferente anului trecut.

Nicu Marcu, șeful ASF, liberalul care se pare că și-a pierdut sprijinul politic pentru un nou mandat, ar fi avansat două termene de plată: noiembrie și, respectiv, decembrie. Or, în noiembrie va fi aleasă o nouă conducere ASF, iar salariații simt că sunt trași pe sfoară.

Ei cer, ca mulți alți funcționari publici, să nu li se aplice prevederile ordonanței austerității pentru că „orice act de ingerință, care aduce atingere independenței financiare, periclitează îndeplinirea propriului mandat atribuit prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 93/2012, întrucât aceasta nu ar fi în măsură să dispună, în mod autonom, de resurse financiare suficiente pentru asigurarea activităților de autorizare, reglementare, supraveghere și control ale celor trei piețe financiare nonbancare”, conform unei scrisori pe care salariații ASF au trimis-o premierului Ciolacu și președinților celor două Camere ale Parlamentului.

Nu vor să li se ia ci să li se dea. În în luna martie angajații ar fi trebui să încaseze prima de performanță pe anul trecut. În funcție de evaluarea făcută fiecărui angajat, primele variază între 50%-75%-100% din salariu. În 2023, prima de performanță nu a mai fost plătită, în urma scandalului izbucnit după falimentul celui mai mare asigurător RCA, compania Euroins România. În fiecare an, la începutul lunii iunie angajații sărbătoresc Zilele ASF, eveniment care vine la pachet cu o primă substanțială, ea fiind egală cu un salariu. Nici această primă nu a fost plătită, iar angajații au amenințat cu greva.

„Sindicatul ASF a spus că nu renunță la acțiunea în instanță dacă angajații nu își vor primi prima de performanță pe anul 2022 până pe 15 septembrie, iar prima pentru Ziua ASF în luna octombrie”, au declarat pentru HotNews.ro surse din ASF.

Președinta sindicatului ASF, Mihaela Constantinescu, a confirmat că oferta a fost respinsă. ”Nu suntem de acord și vom merge în instanță. Sindicatul care are aproximativ 400 de membri a făcut toate diligențele pentru a evita o acțiune în instanță. Sunt drepturi legale care sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă”, a declarat pentru HotNews.ro șefa sindicatului din ASF, fără a dori să facă alte comentarii.

Vineri, purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, și-a anunțat plecarea pe contul de WhatsApp al ASF:

„Bună dimineața! Începând de azi 1 septembrie, pentru orice subiect legat de ASF vă rog să vă adresați lui Silviu Udroiu și/sau lui Lucian Pop. Eu vă mulțumesc mult pentru eleganța colaborării noastre din ultimii trei ani și pentru interesul manifestat față de activitatea ASF. Vă urez succes în continuare!”, a scris Daniel Apostol.