Zece țări dintr-un total de peste 200 au două treimi din numărul de infectări cu coronavirus

Publicat: 06 sept. 2020, 11:27, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
Zece țări dintr-un total de peste 200 au două treimi din numărul de infectări cu coronavirus
covid-19

India a înregistrat în ultimele 24 de ore 90.632 de cazuri de infectare cu coronavirus, cel mai mare bilanţ zilnic de la declanşarea pandemiei, worldometers.info.

Numărul total al cazurilor de coronavirus din India a ajuns la 4.114.773. Au murit 70.704 de oameni, potrivit Ministerului indian al Sănătăţii şi Familiei.

India este pe cale să urce pe locul doi în topul ţărilor afectate cel mai mult de pandemie: sâmbătă, Ministerul brazilian al Sănătăţii a anunţat un bilanţ total al Braziliei de 4.123.009 de cazuri, cu doar 9.189 mai multe decât India. Prima poziţie este ocupată de SUA, cu 6.431.160 de cazuri (192.820 de decese).

Peste un milion de infectați mai are doar Rusia, cu un total de 1.025.505 infectări, 17.820 decedați. Peru, Columbia, Africa de Sud și Mexic se află pe următoarele locuri, fiecare cu peste 600.000 de infectați. Spania, singura țară din UE aflată în top zece global după numărul de infectări, are 517.133 infectări și ocupă locul nouă în top.

Argentina încheie top zece cu 471.806 infectări și 9.739 decedați. Statele din top zece au în total 18,7 milioane infectări, adică două treimi din numărul total de infectări la nivel global, care se ridică la 27,1 milioane. Numărul total de țări prinse în statistică de Worldometers.info se ridică la peste 200.

România se află pe locul 34 în topul infectărilor, cu un total de aproape 94.000 și 3.850 decedați.