Statul român poate fi obligat de CEDO să recunoască și căsătoriile cuplurilor de același sex
Cel puțin 23 de cupluri de același sex au reclamat România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și încearcă să obțină aplicarea unui drept recunoscut deja la nivelul Uniunii Europene: faptul că formează o familie.
În 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) lansa Ghidul privind Convenția europeană a drepturilor omului. În cadrul dreptului la respectarea vieții private și de familie, un întreg capitol vizează cuplurile formate din persoane de același sex.
Larga definire a familiei
În accepțiunea CEDO, relația pe care o întreține un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera de aplicare a noțiunii de viață de familie, precum și a celei de viață privată, la fel ca un cuplu heterosexual.
„Curtea a considerat că este artificial să se mențină opinia conform căreia, spre deosebire de un cuplu heterosexual, un cuplu homosexual nu se poate bucura de o „viață de familie”. Prin urmare, relația dintre reclamanți, un cuplu de persoane de același sex care conviețuiau într-un parteneriat stabil de facto, intră sub incidența noțiunii de „viață de familie”, la fel ca și relația unui cuplu de persoane heterosexuale aflate în aceeași situație”, se arată în Ghidul CEDO.
Curtea a stabilit, de asemenea, că relația dintre două femei care trăiau împreună în cadrul unui parteneriat civil și copilul conceput de una din ele prin reproducere asistată, dar crescut de ambele femei, constituia o viață de familie.
În 2010, Curtea a observat că există un consens la nivel european privind recunoașterea juridică a cuplurilor formate din persoane de același sex, care s-a dezvoltat rapid în ultimul deceniu.
Curtea a constatat o încălcare a legislației europene în cazul în care o lege națională interzicea cuplurilor formate din persoane de același sex să încheie uniuni civile, subliniind că, din cele 19 state părți la Convenție care au autorizat o formă de parteneriat înregistrat, alta decât căsătoria, numai două state au rezervat acest tip de parteneriat exclusiv cuplurilor heterosexuale.
Drepturi refuzate
Țara noastră riscă sancțiuni dure dacă este găsită vinovată de violarea Convențiilor Europene. CEDO solicită statelor membre să recunoască oficial și familiile formate din persoane de același sex, însă România nu s-a conformat. Conform Antena3, cel puțin 23 de cupluri de același gen din țara noastră s-au adresat CEDO în ultimii ani.
Principala lor problemă este că, în lipsa banalului certificat de căsătorie, nu au anumite drepturi pe care le are familia „tradițională”, cum ar fi co-asigurarea medicală sau dreptul de a obține un credit comun.
Ce țări recunosc căsătoriile LGBTQ
Deși prevăzute în ghidul CEDO, drepturile LGBT în Europa diferă de la o țară la alta. 13 țări europene au legalizat uniunile civile sau alte forme de recunoaștere a cuplurilor homosexuale iar Austria, Germania, Italia, Ungaria și Elveția au luat în considerare o legislație care să introducă în viitorul apropiat căsătoria între persoane de același sex.
Căsătoria între persoanele de același sex a intrat în vigoare în Finlanda în martie 2017, după ce în februarie 2016 Parlamentul de la Helsinki a aprobat modificări la legea care permit cuplurilor de același sex să transforme parteneriatele înregistrate în căsătorii prin notificarea autorităților.
În 2015, Irlanda a devenit prima țară din lume care a legalizat căsătoria homosexuală prin referendum, aceasta fiind protejată prin Constituție. Constituțiile altor 12 state europene recunosc căsătoria doar ca uniunea consensuală dintre un bărbat și o femeie.