Zeci de cursante MISA din Cehia, inclusiv românce, manipulate să facă videochat

Publicat: 08 nov. 2023, 11:30, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
Zeci de cursante MISA din Cehia, inclusiv românce, manipulate să facă videochat

De la practicarea yoga la videochat. Așa poate evolua parcursul cursantelor Școlii de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) din Cehia, cunoscută și sub numele de Școala Spirituală Resonance, care are săli în patru orașe cehe.

Într-o locuință închiriată din orașul Černošice, situat în regiunea Boemiei Centrale a Republicii Cehe, cu aproximativ 7.600 de locuitori, s-au găsit zeci de cursante ale Școlii de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) din diverse țări europene, care au apărut pe două site-uri de videochat, conform informațiilor furnizate de sursa citată.

O persoană anonimă care scrie pe un blog al foștilor cursanți MISA explică: „Regulile MISA și penalitățile aferente pentru încălcarea acestora variază de la 25 de euro pentru o farfurie lăsată nespălată la peste 50 de euro pentru spălarea insuficientă a toaletei, la 150 de euro dacă se lasă lumina aprinsă la ieșirea din cameră și până la 250 de euro pentru o batistă lăsată în buzunar când se spală rufele”. Sunt regulile aplicate persoanelor care trăiesc în comunitatea MISA.

Dacă cineva face așa ceva pentru a-și câștiga existența sau în timpul său liber, nu-mi pot da seama, dar cu siguranță nu provine de la școală”, a declarat Veronika Šupálková, președintele consiliului de conducere al asociației Resonance. 

În decursul a trei ani, între 2019 și 2021, din acea locuință din Černošice, Boemia Centrală, femei asociate cu școala de yoga MISA au publicat videoclipuri pe diverse site-uri cu conținut erotic, conform reportajului.

România a fost obligată să plătească gurului Gregorian Bivolaru, fondatorul școlii de yoga MISA (Mișcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut), suma de 50.000 de euro, din cauza faptului că procesul său a durat 17 ani până când, în cele din urmă, a fost achitat, împreună cu alți doi lideri ai MISA, Nicolae Catrina și Petru Roșu. Toți trei au fost acuzați de DIICOT într-un caz de trafic de persoane, alături de alte 18 persoane. Cei trei au fost trimiși în judecată în 2007, iar dosarul a stat pe rolul instanțelor ani de zile. Bivolaru câștigase anterior alte două procese la CEDO, în care a primit despăgubiri morale de la statul român.