Zeci de descinderi cu „mascații” în dosarul unei grupări de cadre medicale din Galați care făceau „vaccinare la chiuvetă”

Publicat: 22 mart. 2022, 13:20, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Zeci de descinderi cu „mascații” în dosarul unei grupări de cadre medicale din Galați care făceau „vaccinare la chiuvetă”

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați au început cercetarea penală a celor șase membri ai unei grupări de cadre medicale și intermediari care le asigurau amatorilor certificate false de vaccinare împotriva Covid-19 la prețuri de 100-150 de euro. Practic, se ocupau cu „vaccinarea la chiuvetă”, adică aruncarea vaccinului la chiuvetă și trecerea persoanei care a fost „vaccinată” fictiv în registrul cu evidența persoanelor vaccinate, pentru eliberarea certificatului.

Sunt cercetați penal și beneficiarii vaccinărilor fictive, care riscă de asemeanea pedepse cu închisoarea pentru că s-au folosit de certificatele falsificate pentru care au dat șpagă.

Printre cadrele medicale care se ocupau cu „vaccinarea la chiuvetă”, două asistente de la Spitalul Militar Galați

Potrivit unor surse din cadrul Direcției de Sănătate Publică Galați, printre cadrele medicale care se ocupau de „vaccinarea” fictivă se află Diana Cazacu și Mihaela Ioan, asistente medicale de la Spitalul Militar „Aristide Serfiotti” din Galați și o doctoriță de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, care au fost detașate pentru vaccinarea anti-Covid la Centrul de Vaccinare de la Baza Sportivă „Siderurgistul” din Galați. Soțul unei dintre asistente se ocupa de găsirea amatorilor de „vaccinare la chiuvetă”.

Cele două asistente au demisionat imediat după începerea anchetei, pentru că faptele lor afectează imaginea unuia din cele mai peformante spitale din Galați.

Vezi si: Nou caz de vaccinare la chiuvetă: Medicii cereau între 150 şi 300 de euro pentru vaccinări fictive

Pentru obținerea probelor, a fost infiltrat un polițist sub acoperire

După ce au aflat de existența acestei filiere a vaccinărilor fictive, anchetatorii au infiltrat un polițist sub acoperire printre gălățenii care își doreau să obțină certificatul fără să se vaccineze și astfel au obținut mai multe date despre modul de operare al grupării. Spre exemplu, cu ajutorul polițistului sub acoperire a fost stabilită activitatea infracțională a unei dintre asistente.

În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, în calitate de asistent medical la Centrul de Vaccinare de la Baza Sportivă Siderurgistul, a primit prin intermediul celorlalți doi inculpați, suma de 800 de euro, pentru a nu își îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a simula injectarea cu vaccinul pentru protecția împotriva noului coronavirus pentru o serie de beneficiari și pentru investigatorul cu identitate reală subinspector de poliție, care s-au prezentat în acest scop la centrul de vaccinare, când aceasta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatei că, în perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, prin simularea injectării cu vaccinul pentru protecţia împotriva noului coronavirus, a cumpărătorilor de influență și a investigatorului ubinspector de poliție, a determinat un funcționar public din cadrul centrului de vaccinare, pentru ca acesta să implementeze, în sistemul informatic, în fals, că persoanele menționate au fost vaccinate”, se spune în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Au fost deschise 3 dosare penale și au fost efectuate 41 de percheziții cu „mascații”

Pentru stabilirea întregii activități infracționale și obținerea probelor, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați au deschis trei dosare penale și au coordonat 41 de percheziții domiciliare, la care au participat polițiști anticorupție de la Direcțiile Generale Anticorupție din estul țării, din Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Vrancea, Vaslui, Iași, Bacău și Neamț, dar și polițiști de la Serviciul „Investigații Economice” din cadrul IPJ Galați.

Echipele de polițiști au fost însoțite de „mascați” de la Jandarmeria Galați și Gruparea de Jandarmi Mobilă din Bacău.

În urma celor 41 de percheziții domiciliare au fost emise șase mandate de aducere a suspecților la audierile de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și au fost emise cinci ordonanțe de ridicare a unor documente de la instituții publice din Galați.

Diviziunea activității infracționale: asistentele rezolvau „vaccinarea” fictivă, intermediarii găseau amatori și adunau șpăgile

Principalele acuzații aduse de procurori sunt de luare de mită, complicitate la luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență.

În cadrul celor trei dosare penale, se efectuează urmărirea penală cu privire la împrejurările în care, în schimbul unor sume de bani primite de la persoane interesate, cadrele medicale au simulat actul de vaccinare împotriva virusului Covid-19, după care au atestat în registrele de evidenţă că persoanelor respective li s-a administrat vaccinul.

De asemenea, au implementat în baza de date R.E.N.V., date neconforme cu realitatea, făcând astfel posibil ca persoanele interesate să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificate verzi de vaccinare Covid-19, în mod ilegal, eludând astfel restricţiile impuse de autorităţile române”, se spune în comunicatul parchetului, în care se mai precizează că de racolarea amatorilor de „vacinare la chiuvetă” și încasarea șpăgilor se ocupau intermediarii:

În activitatea infracţională derulată, cadrele medicale au fost ajutate şi de intermediari, care se ocupau de racolarea persoanelor interesate de obţinerea de adeverinţe de vaccinare fără a se imuniza efectiv, de colectarea sumelor de bani cu titlu de mită de la beneficiari, precum şi de remiterea ulterioară a banilor către acestea”.

Membrii grupării ar putea primi câte 5 ani de închisoare, iar beneficiarii de „vaccinare la chiuvetă” s-ar putea alege cu 3 ani de închisoare

Potrivit prevederilor de la capitolul din Codul Penal care se referă la „falsuri în înscrisuri”, membrii grupării infracționale riscă pedepse de până la 5 ani de închisoare: „falsul, săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

Dar nici beneficiarii „vaccinării la chiuvetă” nu vor scăpa prea ușor, pentru că ar putea primi până la 3 ani de închisoare: „folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial”, stabilește Codul Penal.