Zeci de lebede în România: Ce recomandă specialiștii să nu le dați de mâncare
Zeci de lebede au fost văzute pe litoralul românesc, încă de la începutul noului an. Sute de constănțeni, dar și turiști au mers la Eforie Sud, ca să admire înaripatele grațioase și să le fotografieze.
Oamenii le-au și hrănit, însă, cei mai mulți le-au adus pâine, deși specialiștii atrag atenția că acest aliment le face mai mult rău decât bine. Golful Capul Turcului din Eforie Sud este locul preferat, de câţiva ani, pentru zeci de lebede. Constănțenii, dar și turiștii merg în fiecare an să le admire.De fiecare dată, oamenii vin cu pungi de alimente și le hrănesc pe înaripatele grațioase.
Pâinea se umple de apă de mare
Principalul aliment cu care oamenii hrănesc lebedele este pâinea, chiar dacă acest lucru nu este indicat, pentru că pâinea se umple de apă de mare și în corpul păsărilor ajunge o cantitate importantă de sare. Mai mult decât atât, pâinea li se poate opri în gât și poate surveni decesul. Specialiștii spun că lebedele au găsit condiții optime de trai în golful din Eforie Sud și de aceea au poposit acolo.
Lebedele preferă să mănânce de mai multe ori pe zi decât prea mult odată şi nu își schimbă dieta în funcție de anotimpuri. Pentru cei cărora le place să le hrănească, salata, cartofii și alte legume din gradină pot fi variante bune.