Zeci de migranți s-au înecat în naufragiile din Tunisia din weekend
În acest weekend, cel puțin 29 de migranți și-au pierdut viața înecați în trei naufragii în largul apelor Tunisiei, care încercau să ajungă în Europa traversând Mediterana.
Potrivit gardei de coastă tunisiene, 11 migranți ilegali de mai multe naționalități africane au fost salvați și 29 de cadavre au fost recuperate, după naufragiul ambarcațiunilor.
Tunisia s-a transformat într-o țară de tranzit pentru migranți africani ce încearcă să ajungă în Europa, traversând Mediteraneană. Această țară este la circa 150 de kilometri de insula italiană Lampedusa.
În ultimele zile, 3.000 de persoane au ajuns în Italia la bordul a aproape 60 de ambarcațiuni plecate din Sfax, Kerkennah, Mahdia Sousse… Au fost naufragii, unii pasageri au murit și alții au fost salvați, dar în general situația este pe punctul de a se tensiona, scrie presa din Italia.
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul italian Giorgia Meloni au cerut sprijin internațional pentru Tunisia, care se confruntă cu o gravă criză financiară. Acest apel vizează reducerea riscului ca Tunisia să devină – ca și Libia – o placă turnantă a migrației ilegale din Africa spre Europa.
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a spus că situația din Tunisia este ”foarte periculoasă”, avertizând asupra riscului unei ”prăbușiri” a acestui stat, ceea ce ar provoca ”fluxuri migratorii către UE”.