Zeci de mii de oameni din Dolj nu au apă potabilă: Ne-au murit copiii infectaţi şi tot nu au făcut nimic
Numeroase bacterii, printre care E. Coli sau enterococi intestinali se găsesc în apa care se distribuie în 51 de localităţi doljene.
Acest lucru se petrece în Dolj, în mediul rural, unde situaţia este din ce în ce mai critică. Mai mult de jumătate din localităţi nu au apă potabilă, iar oamenii se chinuie zi de zi fie să care apă, fie să cumpere.
Ultima centralizare făcută de DSP Dolj arată că 55 de staţii de apă nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Apa conţine amoniu, nitiţi, nitraţi, clor rezidual liber; diverse bacterii coliforme sau este foarte tulbure.
În localitatea Argetoaia, de exemplu, acolo unde în 2015 doi fraţi au murit în drum spre spital, intoxicaţi cu apă, nimic nu s-a schimbat.
„Ne-au murit copii infectaţi şi tot nu au făcut nimic. Suntem în secolul în care suntem şi noi tot în era primitivă trăim. Eu nici nu mai ştiu câţi bani dau zilnic pe apă. Cumpăr şi ca să gătesc pentru că îmi e frică să nu fie infectată şi apa din fântâni”, povesteşte Elena Călinoiu din Argetoaia.
Nici în localitatea Teasc situaţia nu stă altfel. Comuna se află la doar 20 de kilometri de Craiova, dar pare să fie la capătul lumii.
„La noi apa nu este potabilă de mulţi ani, de când s-a făcut instalaţia, adică staţia de apă. Mereu când s-au făcut analize, apa nu a fost bună. Noi am făcut acum un proiect pe fonduri europene de schimbare a staţiei de tratare. Dacă nu reuşim aşa, încercăm să nu mai avem alimentarea din puţuri şi să ne legăm de conducta de apă de la Bratovoieşti.
Sperăm ca până la sfârşitul anului să rezolvăm această problemă”, promite Marin Niţu, primarul comunei Teasc.
Apa infestată este foarte periculoasă în special pentru copiii sugari. Aceştia pot avea probleme respiratorii din cauza circulaţiei inadecvate a oxigenului în sânge.
Specialiştii DSP spun că în organismul uman, nitraţii se transformă în nitriţi şi, combinaţi cu hemoglobina, formează methemoglobina. Riscul cel mai mare este că totul poate să ducă la anoxie, manifestată prin cianoză, asfixie şi chiar deces.